Expres

Darius Vâlcov: „Toate pensiile se vor dubla”

 

Darius Vâlcov, consilier al premierului Viorica Dăncilă, a anunţat că toate pensiile din România care sunt obţinute în urma contributivităţii, deci nu cele speciale, se vor dubla. „Toate pensiile din România se vor dubla, şi aici ne referim la moneda euro, deci în euro. Nu mă refeream chiar la toate, nu mă refer la pensiile speciale. Mă refeream la pensiile care sunt obţinute în urma contributivităţii, nu cei care au 20.000-30.000 de lei pensie. Pot sa vă garantez că în proiectul legii care va intra în dezbatere, punctul de pensie va fi, în 2020, 1,775 şi în 2019, 1,265 de lei. Încă nu s-a stabilit luna, dar asta colegii de la Finanţe o vor stabili”, a declarat Darius Vâlcov, la Antena 3. În acelaşi timp, consilierul a exclus orice posibilă influenţă asupra inflaţiei a majorării pensiilor. El a negat şi că guvernarea PSD ar fi responsabilă pentru creşterea inflaţiei sau pentru scăderea puterii de cumpărare, punându-le pe ambele în seama guvernărilor anterioare. De asemenea, a pus şi creşterea ROBOR pe seama băncilor comerciale.
„Cred că vă amintiţi că şi ROBOR-ul acesta umflat artifical de către nouă bănci, pentru că, ROBOR-ul trebuie să ştie toată lumea, este modul în care se calculează după cum se împrumută nouă bănci comerciale între ele, dintre care doar una de stat, şi anume CEC-ul. Celelalte îşi dau cu doi lei împrumut, cealaltă dă înapoi cu doi lei, atunci doi lei este dobânda. Dacă mâine ne trezim dimineaţă şi stabilim că este patru lei, patru lei este dobânda, şi nimeni nu poate interveni”, a precizat Darius Vâlcov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button