Expres

Daniel Funeriu, despre greva din educaţie

Daniel Funeriu, despre greva din educaţie. Fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu a comentat luni situaţia din educaţie, afirmând că preşedintele Iohannis ne-a promis România Educată acum 9 ani şi vedem astăzi două rezultate: profesori cu briceagul la beregată în sălile de clasă şi prima grevă generală în ultimii 18 ani, transmite News.ro.

El a arătat în emisiunea ”Proiect de Ţară: România”, de la Prima News că „astăzi vedem că un guvern cu 70% majoritate în Parlament, care nu are nicio situaţie politică, economică grea, dimpotrivă, este o situaţie economică bună şi care este incapabil să oprească greva profesorilor”.

Această grevă este o grevă legitimă pentru că este vorba de salarii, este vorba despre legea care a trecut prin Parlament, dar mai este un lucru (..) Aici este vorba că mediul în care lucrează profesorii astăzi este un mediu mult mai toxic decât cel în care lucrau profesorii în 2010. Astăzi, din cauză că educaţia nu a fost condusă de cei cu greutatea intelectuală pentru a conduce, şcoala este condusă de copilul rege şi părinţii care revendică ce nu au a revendica iar profesorii nu mai au instrumente pentru a-şi face datoria”, a spus Funeriu.

Astăzi, masa salarială a profesorilor este cam de 22 miliarde lei, media în ţările OECD, ţările bogate, salariile ar fi în jur de 23.000 de euro pe an. Pentru a ajunge la media OECD, România ar trebui să aloce un miliard de euro în plus profesorilor în masă salarială, ceea ce ar însemna cam o treime din bugetul pensiilor speciale. Dar atunci când România e condusă la nivel de premier de un pensionar special, sigur să prioritate au pensiile speciale şi nu salariile profesorilor”, a arătat Daniel Funeriu.

El a mărturisit că i-a dat un mesaj premierului Ciucă în urmă cu câteva zile. „L-am rugat să mă sune pentru că simţeam ce se întâmplă, eram îngrijorat când am văzut că presiunea e de la bază. Nu m-a sunat”.

Despre soluţille pentru a rezolva criza din educaţia, Funeriu a spus că trebuie oferită o perspectivă, una profesională, pentru că astăzi, prin ce s-a legiferat, ajungem în situaţia în care profesorul nu mai are niciun drept la clasă şi a rămas fără niun instrument.

Au legiferat dictatura mediocrităţii în şcoala românească, dictatura perifericului. Profesorii de astăzi nu mai au instrumentele pentru a preda elementele fundamentale”, a afirmat el.

Funeriu a mai arătat că al doilea lucru este de a se oferi cadrelor didactice o perspectivă economică bună.

Nu e greu de făcut când avem miliarde de euro care vin dinspre Europa, avem creştere economică. Dar avem o mare problemă de prioritizare, oamenii ăştia îşi prioritizează interesul personal, când ai o oarecare ticăloşie a PSD pusă împreună la guvernare cu prostia PNL-ului rezultatul va fi o creştere exponenţială a acestei zone auriste groaznice care stă ca o umbra gri asupra României”, a completat el.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
multumit
11 luni în urmă

Uite cine vorbeste:initiatorul distrugerii invatamantului romanesc,portocaliul lu’matelotu’ petrov!!!
Nu imbecilii astia spuneau ca “scoala romaneasca produce tampiti” ?????

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare