Expres

Dacian Cioloş vrea să ştie în ce condiţii poate fi revocat procurorul general Tiberiu Niţu

 

Şeful Executivului, Dacian Cioloş, a precizat, astăzi, la Palatul Victoria, că nu există, în acest moment, nici un fel de procedură formală de revocare a procurorului general Tiberiu Niţu. Premierul a afirmat că i-a cerut ministrului Justiţiei să analizeze condiţiile în care acesta poate fi revocat.

„Mai mult nu pot să vă spun, e un subiect care este în lucru şi în analiză la Guvern. Nu ne putem juca cu astfel de lucruri. (…) Am putea spune că sunt câteva chestiuni care pot fi legate de integritate, fiindcă dânsul este asimilat cu un demnitar, dar nu există în momentul de faţă, din datele pe care le avem, o procedură lansată. Am cerut să se analizeze care sunt condiţiile în care, eventual, procurorul general poate fi revocat şi să fie lucrurile foarte clare şi pentru noi şi în dezbaterea publică. În funcţie de aceasta vom lua o decizie”, a menţionat Cioloş.

Procurorul general Tiberiu Niţu ar fi beneficiat de coloană oficială ca urmare a unui protocol încheiat între MAI şi Parchetul General, a afirmat săptămâna trecută fostul ministrul de Interne, Gabriel Oprea. Reamintim că DNA a deschis pe numele lui Gabriel Oprea un dosar în care se arată că procurorul general Tiberiu Nițu ar fi beneficiat, în mod ilegal, de coloană oficială.

citeşte şi: Cioloş nu foloseşte coloana oficială. Vezi de ce!


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button