Cynthia Nixon, scoasă din cursa pentru postul de guvernator
Actrița americană Cynthia Nixon, star al serialului de televiziune de succes „Totul despre sex/Sex and the City”, a fost scoasă din cursa pentru o nominalizare în alegerile pentru postul de guvernator al statului New York din partea Partidului Democrat. Democratul Andrew Cuomo, care deține această funcție din ianuarie 2011, se numără printre candidații favoriți la postul de guvernator al statului New York. Cuomo a câștigat alegerile pentru nominalizare cu aproape 66% dintre voturi, față de 34% cât a obținut Nixon. Cuomo, care dorește să câștige un al treilea mandat, va candida alături de republicanul Marcus Molinaro în alegerile din luna noiembrie.
„Cursa pentru această nominalizare s-a încheiat, dar lupta pentru sufletul Partidului Democrat abia a început”, a declarat Nixon susținătorilor ei, după alegeri. Actrița nu a anunțat că ar renunța la politică, ci a vorbit despre campania ei electorală ca despre începutul unei mișcări. Actrița în vârstă de 51 de ani are trei copii și este căsătorită din 2012 cu activista americană Christine Marinoni.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.