Expres

Update. Cutremur în urmă cu puțin timp, resimțit și la Brașov

Cutremur în urmă cu puțin timp, resimțit și la Brașov

Actualizare (ora 23.00)

Un cutremur cu magnitudinea de 5,4 grade s-a produs astăzi, la ora 17.40 în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, la 59 km de Braşov. Acesta a fost cel mai mare cutremur produs în România în ultimii ani. Cutremurul s-a produs la adâncimea de 126 de kilometri şi, potrivit raportărilor înregistrate pe site-ul Institutului Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP), care l-a consemnat drept „semnificativ”, s-a resimţit şi în Braşov și localităților dimprejur, Săcele, Ghimbav, Cristian, Codlea, Râșnov, Codlea, Zărnești, Prejmer.
De asemenea, cutremurul a fost resimţit şi în afara României, în Bulgaria, Ucraina, cât şi în Republica Moldova.
Cutremurul era aşteptat de către specialişti. Directorul INFP, dr. ing. Constantin Ionescu, a precizat pentru „Adevărul” că specialiştii se aşteptau la un cutremur de o intensitate mai mare de 5 grade în zona seismică Vrancea. „Practic, trebuia să vină un cutremur mai măricel în Vrancea, pentru că ultimul cutremur mai mare, peste 5, a fost în 2018”, a explicat directorul INFP.
De fapt, în 3 noiembrie 2022 a fost unul de 5,2 grade.
Acest seism de luni nu are nicio legătură cu inundaţiile produse în sudul Moldovei, aşa cum deja, după producerea inundaţiilor, pe reţelele sociale se ridica suspiciunea privind apariţia unui cutremur. „Nu are legătură. Am făcut şi noi analize peste analize, mulţi ani, şi n-are cum să aibă legătură cu inundaţiile”, a declarat dr. Ionescu.
Pe de altă parte, specialiştii nu se aşteaptă la replici ale acestui cutremur, având în vedere intensitatea. „Deocamdată nu există nicio replică. Dacă erau replici, trebuia să se producă până acum, de obicei venea o replică. Din experienţa pe care o avem, cutremurele intermediare, cele de adâncimi cuprinse între 90-150 kilometri, ele nu produc replici imediate. Dacă cutremurul ar fi mult mai mare, atunci s-ar fi produs replici. Dacă ar fi avut 6-6 şi ceva, atunci era posibil, dar din experienţa noastră sau din cutremurerele anterioare, puţine replici au fost la un cutremur de genul acesta, pentru zona Vrancea”, a mai precizat specialistul.

Actualizare (ora 18.20)

În ziua de 16 Septembrie 2024, la ora 17:40:22 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea, Buzău un cutremur semnificativ cu magnitudinea ml 5.4, la adâncimea de 126.8 km”.

Actualizare (ora 17.55)

Potrivit datelor publicate pe pagina de Facebook de către Institutul Național pentru Cercetare și Dezvoltare în Fizica Pământului (INFP), pagina sa web fiind indisponibilă, „În ziua de 16.09.2024, 17:40:21 (ora României), s-a produs în zona seismică Vrancea, Buzău un cutremur semnificativ cu magnitudinea ML 5.2, la adâncimea de 140 km.
Cutremurul s-a produs la 57km NV de Buzău, 58km SE de Sfântu-Gheorghe, 61km E de Brașov, 64km V de Focșani, 73km NE de Ploiești”.

Știrea inițială

Un seism de peste 5 grade s-a produs în urmă cu puțin timp, în zona Vrancea, fiind resimțit și la Brașov, dar și în multe alte zone din țară.

Din unele estimări, ar fi fost chiar de magnitudine 5,5, la o adâncime de 150 de km.

Revenim cu date actualizate, site-ul infp.ro fiind indisponibil deocamdată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button