Cum va fi vremea în zilele următoare / Sunt prognozate ploi și ninsori
Cum va fi vremea în zilele următoare.
Potrivit specialiștilor de la Meteo&Radar, în aproape toate zonele țării va fi îngheț noaptea și dimineața, minimele coborând în depresiuni sub minus 5 grade Celsius, cum a fost astăzi la Brașov ori Miercurea Ciuc – Detalii, AICI.
Cum va fi vremea în zilele următoare
Chiar dacă situația de la sol rămâne stabilă, pătrunderea unui nucleu de aer rece în straturile mai înalte ale atmosferei va determina formarea unui ciclon de altitudine, care poate aduce surprize în unele regiuni, în acest weekend și la începutul săptămânii viitoare.
Nucleul de aer rece se va deplasa de la est spre vest, astfel că primele precipitații, în general slabe cantitativ, sunt așteptate în Moldova și Dobrogea. Acestea vor fi sub formă de ploaie în zonele joase, dar la munte, îndeosebi în Carpații Orientali și de Curbură, vor fi și intervale cu precipitații mixte și ninsori.
Sursa citată a informat și că șansele de precipitații vor fi mai mici în regiunile intracarpatice.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.