Cum se sărbătorește 1 Decembrie la Brașov
Cum se sărbătorește 1 Decembrie la Brașov
Oficialitățile brașovene au pregătit mai multe manifestări pentru a celebra așa cum se cuvine Ziua Națională a României. Astfel, vineri, 1 decembrie 2023, începând cu ora 12.00, pe Bulevardul Eroilor (zona Pieței Tricolorului – între Primăria Brașov și Modarom) va avea loc o ceremonie militară și religioasăla care vor participa efective aparținând Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne.
La festivitate vor participa atât oficialități locale și cadre militare din structuri aflate în compunerea garnizoanei Brașov, cât și cadre militare în rezervă, în retragere și veterani.
În încheierea ceremoniei vor defila, prezentând onorul publicului prezent la eveniment, aproximativ 350 de militari și 60 de mijloace tehnice, aparținând Ministerului Apărării Naționale, Ministerului Afacerilor Interne și grupului de luptă din cadrul Forțelor Terestre Avansate din Cincu.
Dacă o vor permite condițiile meteorologice, vor fi executate două salturi cu parașuta, iar aeronave aparținând Aeroclubului teritorial „Iosif Șilimon” Brașov vor survola zona de desfășurare a ceremoniei.
Cum se sărbătorește 1 Decembrie la Brașov. Și retragere cu torțe
De asemenea, aproximativ 200 de militari din cadrul structurilor Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne vor efectua o retragere cu torțe, începând cu ora 18.00, pe itinerariul Piața Sfatului – Strada Mureșenilor – Bulevardul Eroilor – Comandamentul Brigăzii 2 Vânători de Munte „Sarmizegetusa”.
Foto: arhivă 2022
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.