Cum pot vota românii din străinătate prin corespondență
Cum pot vota românii din străinătate prin corespondență
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă publicarea „Ghidului alegătorului prin corespondenţă – alegerile pentru Preşedintele României din anul 2024” şi a „Ghidului alegătorului prin corespondenţă – alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2024”.
Termenul-limită până la care cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate se pot înregistra ca alegător prin corespondenţă este 10 octombrie, la alegerile pentru preşedintele României şi 17 octombrie, la scrutinul pentru Parlamentul României.
Alegătorii români care doresc să voteze prin corespondenţă la alegerile prezidenţiale şi/sau la alegerile parlamentare din acest an pot găsi toate informaţiile necesare pe pagina de internet www.mae.ro, la secţiunile Alegeri pentru Preşedintele României (https://www.mae.ro/node/64180), respectiv Alegeri pentru Senat şi Camera Deputaţilor (https://www.mae.ro/node/64181).
Exercitarea dreptului de vot prin corespondenţă este o alternativă la votul în cadrul secţiei de votare şi se realizează prin intermediul serviciilor poştale. Alegătorul îşi poate exercita dreptul de vot prin corespondenţă o singură dată, la fiecare scrutin, sub sancţiunea legii penale.
Poate vota prin corespondenţă cetăţeanul român cu drept de vot care are domiciliul sau reşedinţa legal stabilită în străinătate şi care s-a înscris în Registrul electoral (www.votstrainatate.ro) cu opţiunea pentru votul prin corespondenţă.
Înregistrarea se realizează prin înscrierea într-un formular online, aflat pe site-ul www.votstrainatate.ro, gestionat de Autoritatea Electorală Permanentă, a următoarelor date: nume, prenume, cod numeric personal, adresa de domiciliu sau reşedinţă şi adresa de e-mail, precum şi opţiunea de transmitere în ţară sau la reprezentanţa diplomatică a votului exprimat prin corespondenţă, la care s-au anexat copia scanată sau fotografia actului de identitate şi a documentului care dovedeşte dreptul de şedere, eliberat de autorităţile străine. Actele de identitate emise de autorităţile române trebuie să fie valabile la data exercitării dreptului de vot.
MAE recomandă cetăţenilor români să se informeze din timp asupra procedurii de vot, pentru a-şi putea exercita dreptul de vot prin corespondenţă în bune condiţii.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.