Expres

Cum a venit ANPC în sprijinul consumatorilor din restaurante

Un ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, publicat de ieri în Monitorul Oficial, stabilește modul în care consumatorii trebuie informați referitor la mâncărurile preparate pe care le comandă în restaurante.

Ordinul face obligatorie indicarea informațiilor privind tipul și cantitatea ingredientelor care depășesc o pondere de 20 de grame în cadrul produsului finit sau al mâncării furnizate de unitățile de alimentație publică. De asemenea, trebuie afișate informații privind declarația nutrițională și a aditivilor utilizați, astfel încât acestea să fie disponibile și accesibile direct la locul de desfacere sau oferire a acestor produse sau, în cazul comercializării la distanță, să fie disponibile consumatorului înainte de finalizarea comenzii.

Informațiile reglementate de documentul în cauză trebuie să fie înscrise într-un loc vizibil, ușor accesibil, lizibil, de neșters și nu trebuie să fie ascunse de alte materiale scrise sau fotografice, lângă produs, pe un panou sau pe lista meniu.

Pentru a ști ce și cât mănânci

„Când cumperi un produs ambalat, găsești toate detaliile legate de cantități si ingrediente pe ambalajul acestuia. Dacă, în schimb, ajungi la orice formă de alimentație publică, fie că vorbim despre restaurant, fie că vorbim despre fast-food, șansa de a afla ce mănânci este la mâna operatorului economic. Avem dreptul să știm ce și cât mâncăm și dacă pretinsul gust natural nu cumva vine din aditivi. Inițiativa acestui ordin aparține consumatorilor, pe care i-am ascultat, și a fost dezvoltată la nivelul ANPC. Consider că nu despre curajul de a semna vorbim, ci despre responsabilitatea față de consumatori”, a declarat Horia Constantinescu.

Ordinul mai stabilește că, în cazul în care preparatele furnizate de unitățile de restaurație colective sunt oferite spre vânzare în mai multe locuri diferite, în cadrul aceleiași unități, informațiile referitoare la ingrediente trebuie prezentate consumatorului în fiecare dintre aceste locuri.

Totodată, „în cazul preparatelor expuse spre vânzare prin intermediul unei tehnici de comunicare la distanță, informațiile trebuie să figureze pe suportul de vânzare la distanță, pe eticheta de preț sau pe ambalajul de transport, precum și în orice material publicitar”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] Un ordin al preşedintelui ANPC, publicat pe data de 21 septembrie 2022 în Monitorul Oficial, stabileşte modalităţile de aducere la cunoştinţa consumatorilor a informaţiilor referitoare la produsele finite sau mâncărurile preparate oferite spre comercializare, pentru consumul pe loc sau… Citeşte mai mult »

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare