Cum a ajuns bradul Pom de Crăciun

Cum a ajuns bradul Pom de Crăciun

Tuturor le pare firesc ca bradul împodobit să însoțească sărbătorile de iarnă ale Crăciunului și ale Anului Nou, nu doar la români, ci și la alte popoare.
Renumitul profesor dr. pr. brașovean Vasile Oltean spune că obiceiul provine încă din perioada păgână, când bradul se folosea în sărbătorile Saturnaliilor și ale zeului Mithra. Ca simbol al nemuririi, datează din antichitate, sub forma arborelui, a coroanei sau a ghirlandei împletite. În credința populară, spiritele răului, în timpul trăsnetelor și al altor intemperii naturale, se refugiau în animale (afară de oaie, bou și porumbel) și în majoritatea plantelor (afară de alun, tei, dar mai ales de brad).
Astăzi, bradul ne însoțește povestea bucuriei Nașterii Domnului și a Noului An. De altfel, el apare invocat și în refrenele colindelor românești, mai ales prin ramura de brad, „cetina”, „cetinița” sau „cetinioara” și e simbolul vizual nelipsit în această perioadă.

Un cult al bradului fusese larg răspândit și printre popoarele păgâne din Europa și a rămas după convertirea acestora la creștinism în ritualurile scandinave ale împodobirii casei și acareturilor cu crengi verzi de Anul Nou, în credința că alungă spiritele rele. De Crăciun se mai obișnuia să se așeze un brăduț pentru păsări.

Pomul vieții din Grădina Raiului

Obiceiul a fost preluat de germani. Când erau la jumătatea perioadei dinaintea Sărbătorilor (a Adventului), ei aduceau un brad de Crăciun în fața intrării în casă sau în casă.

Bradul de Crăciun, în accepția modernă, își are originea în estul Germaniei. Într­-o înscenare medievală populară despre Adam și Eva apărea un brad în ale cărui crengi erau agățate mere (pomul vieții), simbolizând Grădina Raiului. În ziua de 24 decembrie, închinată sărbătorii lui Adam și Eva, germanii țineau în casele lor un pom al vieții pe care îl împodobeau cu azimioare (unul din simbolurile euharistice și semnul creștin al mântuirii), mai târziu, turtă dulce și alte dulciuri. Tot ei ridicau în aceeași încăpere și o piramidă a Crăciunului, o construcție din lemn, prevăzută cu rafturi, în care puneau figurine de Crăciun decorate cu crengi de brad, lumânări și o stea.
La începutul secolului al XVI-­lea, pomul vieții și piramida Crăciunului luaseră deja forma a ceea ce cunoaștem acum că este bradul de Crăciun. Două secole mai târziu, obiceiul este larg răspândit printre germanii protestanți, dar abia în cel următor devine cu adevărat o tradiție germană.

Pe la anul 1800, obiceiul este întâlnit în Austria, Elveția, Polonia și Olanda. Obiceiul este adus în Anglia de prințul Albert, soțul reginei Victoria. În Statele Unite ale Americii obiceiul ajunge o dată cu emigranții germani, încă din secolul al XVII-­lea. În China și Japonia bradul de Crăciun a fost adus de misionarii americani în secolele XIX și XX.
Obiceiul împodobirii bradului la români este posibil să fi fost introdus de credincioșii protestanți și catolici la întoarcerea lor din călătoriile pe care le făceau la rude sau pentru negoț. Pe la jumătatea secolului trecut erau destui tineri care mergeau să studieze în Austria, Germania sau Franța. Încântați de obiceiuri necunoscute lor până atunci, nu este exclus să fi adus și ei la întoarcerea acasă moda împodobirii bradului de Crăciun.

La români, prezent la naștere, la nuntă și la înmormântare

 La români, subliniază prof. dr. pr. Oltean, bradul însoțea și în viață, și în moarte omul din popor. În multe sate, când se năștea un copil, se sădea un brad și, îngenunchind, părinții spuneau: „Brade, mări!/Nu te mânia/Nu te înfoia/Rogu-mă brad ție/ Să­-l primești pe… (numele copilului născut)/Făt iubit/Rupt din tine/Și cât trăiești/Să-­l ocrotești pe (numele copilului)”.

Și astfel, se credea că acel copil crește o dată cu bradul și bradul o dată cu copilul. Când se logodea tânărul, lua bradul drept martor tainic al logodnei.

În Poiana Sibiului (cunoscută așezare de oieri), spre exemplu, când un tânăr se lega prin logodnă de iubita sa, se duceau în pădure și jurau credință în fața unui brad.
Pentru nuntă, flăcăii din ceata tânărului alegeau un brad în pădure și, ca și în cazul înmormântării, îi cereau bradului iertare, motivând că-­l taie „să țină loc de mire până la nuntire, că este vremea împăratului nost’”.
Împodobit cu panglici, beteală și flori de „cumnatele de brad” și „cumnații de brad”, era purtat de „brădar” (un fel de stegar) la casa miresei, unde se juca hora bradului spunând: „Bradule, brăduțule,/Te jucăm, drăguțule,/La casa miresii și-­a împărătesii/Ca să ții tu parte/Mirelui de departe”.

Colindele, mai ales cele de Anul Nou, evocă în refrene „cetina” și „cetinioara” sau „ramura verde de brad”, iar o dată cu preluarea bradului ca Pom de Crăciun a apărut și traducerea cântecului german „O Tannenbaum” sub forma „O, brad frumos!”.