Expres

„Culoar” la DNA Braşov?!

 

În timp ce pe unele dosare penale se aşterne praful, altele avansează în ritm accelerat, graţie „culoarelor”, după cum susţine fostul colonel SRI Daniel Dragomir, pe site-ul romania30.ro, făcând referire inclusiv la dosarul „Ferma Băneasa”, înregistrat la Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov.

„Ca practică generală, culoarele au fost utilizate în multiple situații, nu doar la DNA Ploiești sau DNA central, dar și la alte structuri. Azi, un exemplu de la DNA Brașov”, scrie pe site-ul menţionat.

Potrivit postării, pe 18 mai 2016, Laura Codruţa Kovesi ar fi avizat cu privire la legalitate şi temeinicie rechizitoriul şi dosarul „Ferma Băneasă” cu o zi înainte ca rechizitoriul să fie finalizat, ţinta finală fiind Călin Popescu Tăriceanu.

„Sute de pagini de rechizitoriu și peste 20.000 de file de dosar. Rechizitoriul a fost aprobat cu o zi înainte să fie întocmit”, scrie pe site-ul fostului colonel SRI.

„Imediat ulterior, la 06.07.2016, se întocmește rechizitoriul în dosarul Tăriceanu – Dorin Marian. La 07.07.2016 este avizat de șeful de secție sub aspectul legalității și temeiniciei. La 08.07.2016 dosarul e deja la Înalta Curte de Casație și Justiție și se emite deja citație, în aceeași zi. La 08.07.2016, la orele 12:40, citația e deja în poarta oamenilor. Termen 05.08.2016, plin complet de vacanță”, scrie pe romania30.ro, unde sunt ataşate şi documente.

În dosarul „Ferma Băneasa”, procurorii DNA Braşov au trimis în judecată mai multe persoane, printre care şi pe omul de afaceri Remus Truică şi pe prinţul Paul. Inculpaţii din dosar sunt acuzaţi de fapte de corupţie privind retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa şi a 47 de hectare din Pădurea Snagov.

Într-un dosar disjuns, Călin Popescu Tăriceanu este acuzat de mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului.

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare în dosarul privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din Pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu ar fi făcut, sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu ar fi spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/ îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare