Cu ce ocazie vine Kevin Costner în România / Surpriză

Cu ce ocazie vine Kevin Costner în România.
Impact Bucharest, prezentat de Mastercard, revine între 17-18 septembrie cu cea de-a doua ediție, care se anunță și mai spectaculoasă. Printre invitații speciali se numără Kevin Costner – actor, regizor și producător de film, apreciat totodată și pentru succesul său în business. El este TOP SPEAKER la Impact Bucharest, prezentat de Mastercard.
Povestea lui Kevin Costner demonstrează că succesul se obține asumând riscuri, gândind pe termen lung și rămânând fidel valorilor și visurilor proprii – inclusiv celor „creative”.
În facultate, în timp ce studia finanțe și marketing și juca baseball, a început să se gândească serios la ideea de a deveni actor. Într-o zi, în timpul unei călătorii cu avionul, s-a întâlnit cu Richard Burton, actor nominalizat de șapte ori la Oscar, și i-a pus o întrebare la care se gândea de mult timp: „Crezi că am șansa să reușesc la Hollywood?”. Burton i-a răspuns: „Cred că da.”
Așa începe povestea lui Kevin Costner – actor, regizor, dar și producător de film și om de afaceri.
Cu ce ocazie vine Kevin Costner în România
După apariția în filmul „The Untouchables” al lui Brian de Palma, a devenit oficial vedetă și a decis să investească rapid câștigurile obținute. Studiile în finanțe și marketing s-au dovedit extrem de utile. A înființat o casă de producție, iar primul său film, „Dances with Wolves”, a fost un succes imediat la box office. Costner nu numai că a jucat în film, dar l-a și regizat. A câștigat două premii Oscar (pentru actorie și regie), iar filmul a primit în total șapte premii ale Academiei.
Compania sa a produs și alte hituri precum „Robin Hood: Prince of Thieves” și „The Bodyguard”, cu Whitney Houston în rol principal – filme în care Costner a jucat roluri principale și care au generat câștiguri uriașe. În 2018, a revenit în forță pe marile ecrane în rolul liderului neclintit al unei ferme din „Yellowstone”. A primit un Golden Globe pentru acest rol, dar povestea de succes nu se oprește aici, deoarce Kevin Costner a fost și producătorul executiv al serialului, care s-a bucurat de un succes spectaculos.
Cu ce ocazie vine Kevin Costner în România
Pe lângă cariera sa în producția de film, de-a lungul anilor, actorul a făcut numeroase investiții inspirate, care i-au permis să își valorifice câștigurile obținute din industria cinematografică. Costner deține o fermă imensă în Aspen (Colorado, SUA) și proprietăți imobiliare de lux în California. De asemenea, și-a investit banii într-o companie care a dezvoltat o tehnologie pentru curățarea scurgerilor de petrol, a fost proprietarul unui cazinou, iar în 2020 s-a alăturat aplicației de călătorii HeartHere, lansată de Woody Sears, în calitate de co-fondator, narator de podcasturi și investitor.
De mulți ani, actorul lucrează și la cel mai personal proiect al său: westernul în mai multe părți „Horizon: An American Saga” (prima parte, „Chapter 1”, a avut premiera în 2024 la Festivalul de Film de la Cannes). Costner a investit nu mai puțin de 38 de milioane de dolari din bani proprii în acest proiect, printre altele, ipotecând o casă în valoare 50 de milioane de dolari în Santa Barbara.
„Nu mi-a fost niciodată teamă să merg împotriva curentului”, a spus acesta, subliniind că își dorește să lase în urmă mai mult decât o grămadă mare de bani. Îi place să vorbească despre toate succesele sale (și, uneori, despre eșecuri).
Cu ce ocazie vine Kevin Costner în România
Fie că vorbește despre greutățile vieții de artist sau despre provocările din lumea afacerilor, reușește întotdeauna să-și lase publicul amuzat, inspirat și profund conectat la povestea lui.
Participanții la Impact Bucharest, prezentat de Mastercard, cel mai important eveniment din Europa de Sud-Est, care va avea loc în perioada 17-18 septembrie în capitala României, vor avea șansa să descopere acest lucru personal.
Evenimentele Impact sunt recunoscute în toată Europa ca locuri de întâlnire unice pentru lideri de opinie din afaceri, politică, cultură și știință, fiind organizate în Polonia încă din 2016.
Cu ce ocazie vine Kevin Costner în România
De ce ţara noiastră?
Cu o rată de creștere a PIB-ului de 3,5%, România se numără printre cele trei economii cu cea mai rapidă dezvoltare din Europa Centrală și de Est. Potrivit unui raport realizat pentru Impact de economistul Michal Kulbacki de la XYZ, România a avut a doua cea mai mare economie din Europa Centrală și de Est în 2023.
„Conform previziunilor, în 2035 venitul pe cap de locuitor în România ar putea ajunge la media Uniunii Europene. Unul dintre obiectivele Impact este să accelerăm acest proces. Credem că acest lucru este posibil, mai ales dacă există tipul potrivit de cooperare”, a declarat Krystian Wolak, inițiatorul și creatorul Impact.
În cadrul evenimentului sunt planificate mai multe formate – de la discursuri și discuții pe scenă, competiția pentru startup-uri Impact Arena, workshop-uri și mese rotunde, la activități mai puțin formale, precum momentele de networking la cocktail.
Biletele pentru eveniment sunt disponibile pe www.impactbucharest.com.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

