CTP, aventuri cu CFR spre BRAȘOV: „Locul meu nu există, eu oi exista?”

Gazetarul și scriitorul Cristian Tudor Popescu s-a deplasat la Brașov pentru a-și prezenta cartea „Dumnezeu nu e mort. Interceptări. Note informative” și a purta un dialog cu cititorii, la „Libfest” în Piața Sfatului, alegând ca mijloc de transport trenul.

Aventura omului de presă a început odată cu operațiunea de identificare a locului în vagonul indicat pe bilet.

„Mă duc spre o «lansare de carte», cum se zice prin presă, ca și cum cartea ar fi nava de pescuit oceanic «Biruința» și urmează să se dea cu o sticlă de șampanie în ea. Eu îi zic întâlnire cu cititorii, ca pe vremuri.

Faptul nu se petrece în București-Tâmpitopole, ci sub Tâmpa, așa că îmi caut vagonul cu care Căile Ferate Române mă vor transporta la destinație. […]

În vagonul meu, lume multă, cu poveri de munte la spinare; deși sunt costeliv și fără bagaj, mă strecor greu. Dar o fi vagonul meu?

Mă mai uit o dată în bilet: tren IR 1645, vag. 3, loc 52. Găsesc 41, pe urmă 42 și… hop! – 51. Vizavi, 53-55… Iau tot vagonul, de la coadă la cap, stânga-dreapta.

O duduie răscoaptă mă întreabă, ca pe un copil sau un câine, ce caut. Certitudinea dă peste mine: numerotarea e făcută după un algoritm care-mi scapă, iar numărul 52 pur și simplu nu este. Nu ființează. Ca într-o antologie de proză fantastică”, scrie CTP pe Facebook.

După căutarea fără succes a locului 52 gazetarul decide să se așeze în spațiul dintre vagoane.

„Toată lumea se așază, eu rămân ca un băț în poiană. Oamenii nu mă bagă în seamă, parcă nu mă văd, locul meu nu există, oare eu oi exista?

Mă duc între vagoane, unde se află un despărțământ ciudat, ca un băruleț părăsit. […] iau și eu un loc în spațiu. Stau aproape pe vine. […] Așa mă găsește controlorul care-și face apariția după o vreme. «Domnu, n-aveți voie să stați acolo».

Mă ridic, trosnind din genunchi și oftând întristat: «Ce păcat, era minunat aici… Atunci, îmi spuneți matale unde să stau?». Omul în uniforma celei de-a doua armate a țării scade tonul și numărul persoanei: «Adică, n-ai bilet?». I-l prezint supus: «Ba am, dar locul 52 nu există», își continuă relatarea Cristian Tudor Popescu.

Locul 52 e locul 21

Acesta este momentul în care se lămurește misterul dispariției locului 52. E vorba de o altă „distribuție”.

„Un surâs fin îi trece pe sub mustața cenușie, de morsă asudată: «Păi, domnu, avem altă distribuție, nu știu dacă înțelegeți…» Nu știți, dar eu știu, dom șef, știu că nu înțeleg nimic.

«Ia să vedem, ia să vedem…» cercetează niște foi trase din geantă și se adresează handicapatului din fața lui: «Locul 52 e locul 21. Altă distribuție, domnu’».

Ne îndreptăm într-un convoi format din noi doi până la locul etichetat 21, unde șade un om. Este sculat fără multă vorbă și sunt plantat eu.

Trecem de Buftea, privesc pe geam și simțămintele patriotice mă năpădesc: «O, țara mea, cu câmpii și păduri, cu munți și cu mare, cu stol de fete-n sărbătoare, tărâm binecuvântat unde după 42 urmează 51, iar 52 este nimeni altul decât 21! Și dacă nu știi chestiile astea, române, ești reușit fără loc la toate examenele…»”, își încheie CTP relatarea în aceeași notă ironică.