Expres
Cristian Borcea, transferat de la Poarta Albă la Jilava
Fostul finanţator al FC Dinamo Bucureşti, Cristian Borcea, a fost transferat de la Penitenciarul Poarta Albă, unde îşi ispăşea pedeapsa primită în celebrul dosar al „Transferurilor“, la Penitenicarul Jilava. Borcea a fost cazat, în regim deschis, într-o cameră de patru persoane şi se ocupă de curăţenie în interior, potrivit unor surse din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP). Sursele citate au precizat că acesta a fost cazat în aceeaşi cameră în care a stat şi la începutul acestui an şi în care se află alţi trei deţinuţi, condamnaţi pentru fapte uşoare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.