Crin Antonescu este noul președinte al PNL

Crin Antonescu este noul președinte al PNL iar echipa de conducere propusă de el a fost declarată învingătoare.
Crin Antonescu a obținut, potrivit rezultatelor oficiale, 986 de voturi, iar contracandidatul său, Ludovic Orban, 357 de voturi. Din cele 1.400 de buletine de vot au fost utilizate 1.363 de buletine, 37 fiind anulate. Astfel, Crin Antonescu va conduce PNL împreună cu echipa sa de vicepreședinți: Aristotel Căncescu, Mariana Câmpeanu, Andrei Chiliman, Daniel Chitoiu, Răducu Filipescu, Victor Paul Dobre, Lucian Iliescu, Rareș Mănescu, Norica Nicolai, Cornel Popa, Vlad Moisescu, Dan Radu Rusanu, Mihai Voicu. De asemenea, Cristian Anghel, Teodor Atanasiu, Cristian Bagiu, Florin Alexe, Ilie Bolojan, Mircea Molot, Mircia Muntean, Marius Nicoară, Marian Petrache, Octavian Popa, Nicoale Robu, Adrian Semcu, Radu Stroe și Marcel Vela vor face parte din BPC.
Promisiuni de 30%
Pentru a obține susținerea delegaților la Congres, Crin Antonescu s-a angajat ca împreună cu colegii aflați pe listă va aduce PNL la 30% în preferințele electoratului la alegerile legislative din 2012, în timp ce contracandidatul său a supralicitat, spunând că nu se mulțumește cu atât, ci dorește ca PNL să câștige viitoarele alegeri. Crin Antonescu a mulțumit colegilor săi pentru acordarea unui nou mandat de președinte al PNL și și-a felicitat contracandidatul pentru candidatură și pentru voturile obținute. „Vă mulțumesc, este un moment de copleșitoare importanță pentru mine. Ați asumat împreună cu mine un proiect greu, un proiect demn de PNL, de rolul său în istoria României, ieri ca și azi. Sunt bucuros și recunoscator pentru încrederea dumneavoastră, pentru colegii care îmi fac cinstea de a mă însoți în BPC, în conducerea partidului și îndeplinirea acestui proiect”, a declarat Antonescu după aflarea rezultatelor finale.
„Nu sentimentul de entuziasm mă domină, ci cel de responsabilitate. Asumându-ne acest proiect, ne asumăm faptul că pe parcursul celor 3 ani PNL va sta singur în fața unor mașinării enorme, va avea o viață aspră, o viață grea, va trebui să facă mult mai multe sacrificii decât până acum”, a mai declarat liderul liberal, cerându-le tuturor colegilor de partid să pună mâna la treabă cu mai multă ardoare, pentru îndeplinirea obiectivelor înscrise în moțiunea sa, adoptată sâmbătă la Congres.
Liderul liberal l-a felicitat pe Ludovic Orban pentru candidatura și rezultatele obținute și și-a exprimat speranța că va colabora cu acesta în continuare „la fel de bine sau și mai bine decât până acum”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.



