Criminala de la metrou, arestată preventiv
Magdalena Șerban, femeia de 36 de ani care a împins o tânără pe linia de metrou în stația Dristor I, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Decizia Tribunalului București nu este definitivă, însă este executorie, astfel încât Magdalena Șerban va fi dusă în arest. Femeia a fost pusă sub acuzare de procurorii Parchetului Capitalei pentru săvârșirea infracțiunilor de omor calificat și tentativă de omor. Procurorii susțin că, marți, în jurul orei 19.54, în timp ce se afla pe peronul stației de metrou Dristor 1, Magdalena Șerban a împins o tânără spre liniile de metrou, iar după ce victima a căzut pe șine, în timp ce aceasta încerca să se agațe de marginea peronului, a lovit-o în zona capului cu piciorul. Urmare a acestor acțiuni, tânăra a fost lovită de trenul ce intra în stație și a decedat. Femeia a fost implicată, cu câteva ore înainte, într-un incident cu o altă tânără, pe care a împins-o spre linia de metrou în stația Costin Georgian, însă aceasta nu a pățit nimic. Conform unor surse, în fața anchetatorilor, suspecta nu a vrut să dea explicații pentru gesturile sale.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.