Criminal „most wanted”, depistat de polițiști / Cum a scăpat în 2017…
Criminal „most wanted”, depistat de polițiști…
Ieri, în urma cooperării realizate prin Centrul de Cooperare Polițienească Internațională și a unei acțiuni organizate de Poliția Germană, a fost depistat și arestat, în Dorsten, Germania, un bărbat, de 35 de ani, din București, urmărit internațional pentru omor deosebit de grav, tentativă la omor deosebit de grav și tâlhărie.
Biroul SIRENE România a informat instanța emitentă a mandatului european de arestare și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București cu privire la arestarea celui în cauză. Urmăritul se afla pe lista MOST WANTED a Poliției Române, fiind considerat periculos și violent.
Agent de pază omorât în bătaie de hoți de fier. Colegii lui au fost răniți grav
„La data de 17 iunie 2016, Biroul SIRENE România a introdus o semnalare în Sistemul de Informații Schengen pe numele acestuia, solicitându-se arestarea, în vederea predării, în baza unui mandat european de arestare, emis de către Tribunalul București, pentru săvârșirea unor infracțiuni de omor deosebit de grav, tentativă la omor deosebit de grav și tâlhărie. În fapt, în noaptea de 5 spre 6 noiembrie 2008, cel în cauză, împreună cu alți 3 bărbați, a intrat în incinta unei societăți comerciale, din județul Ilfov, pentru a sustrage fier, aceștia fiind surprinși de agenții de pază.
În continuare, cei 4 bărbați au ucis unul dintre agenții de pază, prin lovirea repetată în zona capului cu bâte/obiecte metalice și pietre/bolovani. Totodată, persoanele au lovit în mod repetat și alți 2 agenți de pază care au suferit leziuni grave, ce le-au pus viața în pericol.
Pentru faptele comise, bărbatul de 35 de ani a fost condamnat la 20 ani de închisoare“, a informat Poliția Română.
De la data introducerii alertei și până la data de 16 decembrie 2016, pe baza informațiilor obținute de către polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale – Biroul Urmăriri, întrucât au existat informații că persoana s-ar putea afla pe teritoriul Germaniei, Biroul SIRENE România a efectuat un schimb de date și informații cu Biroul SIRENE Germania, în vederea depistării celui în cauză.
În 2017, Germania a refuzat predarea condamnatului, invocând condițiile din penitenciare
Astfel, la data de 16 decembrie 2016, bărbatul de 35 de ani a fost arestat în Germania, în vederea executării mandatului european de arestare, emis de către autoritățile române.
La data de 3 iulie 2017, autoritățile germane au refuzat predarea persoanei către România, invocându-se aspecte privind condițiile de detenție din România, fiind aplicat un indicator de validitate pe teritoriul Germaniei.
„În perioada 22 aprilie 2024 și până în prezent, în urma colaborării directe efectuate între polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale – Biroul Urmăriri, Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională – SIRENE, magistratul delegat la Biroul SIRENE, judecătorul Tribunalului București și Biroul SIRENE Germania și având în vedere că motivele refuzului predării au dispărut, în sensul că în România s-au îmbunătățit condițiile de detenție, omologii germani au luat decizia de a ridica indicatorul de validitate“, a explicat Poliția.
În prezent, sunt îndeplinite procedurile judiciare pentru executarea mandatului european de arestare.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.