Expres

Crește vârsta de pensionare la magistrați

Crește vârsta de pensionare la magistrați.

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că va avea o discuţie marţi cu şefii din Justiţie, pe tema legii pensiilor speciale. „Suntem în ultima etapă şi amendamentele care vor fi agreate sper cu Comisia vor urma calea Parlamentului”, a spus Gorghiu, potrivit News.ro.

Ministrul Justiţiei a declarat la B1 că marţi va avea o discuţie, prima de altfel, în Consiliul de organizare strategică, condus de ministrul justiţiei, împreună cu procurorul general, preşedintele CSM, preşedintele ICCJ, pe tema legii pensiilor speciale.

Este prima discuţie de acest gen şi vă asigur că toate lucrurile care ţin de buna funcţionare a sistemului vor fi puse pe tapet, de genul cum vom ieşi din impasul acesta generat de protest, pentru că justiţia trebuie să fie la finalul zilei un serviciu public de care nu beneficiază doar statul ci şi cetăţeanul român, la mult discutata lege a pensiilor speciale. Suntem în ultima etapă şi amendamentele care vor fi agreate sper eu cu Comisia Europeană vor urma calea Parlamentului, ca să punem odată capăt legii pensiilor speciale şi să intrăm pe făgaşul normal, pe ideea de contributivitate, inclusiv pentru magistraţi”, a spus Alina Gorghiu, ea precizând că vor discuta şi despre lipsa de resurse umane, pentru că ”multe din erorile din sistem sunt generate şi e volumul mare de muncă al magistraţilor”.

Legislaţia a încurajat ieşirea lor din sistem, câtă vreme pensia este mai mare decât ultimul salariu în plată şi asta este o realitate, atunci evident că magistraţii au preferat să meargă la pensie la 49 de ani. Se schimbă acum. Această discuţie a fost tranşată, se creşte această vârstă de pensionare a magistraţilor ceea ce este un lucru sănătos. (..) Problema a fost tranşată şi dânşii au acceptat că pensiile nu au cum să fie mai mari decât salariul în plată. Această discuţie nu se poartă cu o categorie care are toate drepturile. Magistratul din România nu mai are dreptul să facă nimic altceva”, a explicat Gorghiu.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Willy
1 an în urmă

Multa lume nu isi ia al doilea job iar statul nu le da pensii speciale. Aia din politica cel putin nici nu au un loc de munca serios, daca ar avea s-ar vedea ceva in urma lor. Furtul, hotia si… Citeşte mai mult »

Back to top button