Expres

Crește pensia, crește și plafonul de compensare a medicamentelor

 

Având în vedere creşterea cu 15% a valorii punctului de pensie, din 1 septembrie 2019, Guvernul majorează, începând cu aceeași dată, plafonul până la care pensionarii pot beneficia de medicamente compensate cu 90% Astfel, începând cu luna septembrie 2019, beneficiarii programului sunt pensionarii cu venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari, de până la 1.139 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri. Aceștia au dreptul la compensarea cu 90% a preţului de referinţă al medicamentelor corespunzătoare denumirilor comune internaţionale prevăzute în sublista B (medicamente, care, pentru ceilalți asigurați, sunt cu 50% compensare).Majorarea este prevăzută într-un proiect de hotărâre adoptat marţi de Guvern. În prezent, de compensarea cu 90% a medicamentelor beneficiază pensionarii cu venituri de până la 990 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri. Conform datelor oficiale, în perioada iulie 2018 – iulie 2019, au fost eliberate peste 2,8 milioane de reţete aferente unui număr de 491.384 pensionari cu o valoare de consum de 226 milioane lei. Consumul total mediu lunar de medicamente pentru pensionarii cu venituri din pensii de până la 990 lei lună/inclusiv este, totodată, de aproximativ 18,83 milioane de lei. Ultima majorare a plafonului pentru pensionari a avut loc în iulie anul trecut, când a crescut de la 900 la 990 lei.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare