Expres

Cresc pensiile de la 1 septembrie. Cu întârziere și nu toate

 

Anunțată inițial pentru 1 ianuarie 2019, măsura de majorare a punctului de pensie a fost amânată pentru toamna acestui an, din cauza măsurilor de austeritate bugetară. Astfel, așa cum prevede și noua Lege a pensiilor, care intră etapizat în vigoare, punctul de pensie va fi majorat de la 1 septembrie 2019. Ministrul Marius Budăi a confirmat, din nou, această creștere. „Punctul de pensie se măreşte de la 1 septembrie la 1.265 de lei, ceea ce va aduce o creştere a tuturor celor aproape cinci milioane de pensii din România”, a declarat ministrul, pentru Adevărul. Așadar, punctul de pensie va ajunge, luna viitoare, la 1.265 de lei. Ce se va întâmpla cu pensiile speciale? Potrivit ministrului, vor fi majorate doar pensiile speciale pe bază de contributivitate.

Noua Lege a pensiilor prevede creșterea etapizată a punctului de pensie până în anul 2021. Planul este ca acesta să ajungă la 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie în acel an. Anul acesta va ajunge la 1.265 de lei, anul următor la 1.775 de lei şi în 2021 la 1.875 de lei. Din 2022, valoarea punctului de referinţă se va indexa anual cu rata inflaţiei şi 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare