Costul babiloniei

Serios, guvernanții României (și nu mă refer doar la cei de acum) parcă nu-s în stare să facă nimic ca lumea! Au dovedit, așa cum am scris ieri, că nici măcar o tombolă care să nu fie un fiasco n-au habar să organizeze! Au cheltuit în total poate sute de milioane de euro pe sisteme informatice doar pentru a constata că „nu merg”, „se blochează”, „nu sunt corelate bazele de date”. Exemple sunt multe, de la Casa Asigurărilor de Sănătate la Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură. Au aruncat, iarăși, mulți bani pentru inutilele cărți de alegător. Au cheltuit o avere pe tot ceea ce presupune sistemul cardurilor de sănătate, dar pun o mulțime de oameni să stea ore în șir la cozi pentru a le obține; și de multe ori degeaba. „Teama cea mare este că se va bloca aplicația informatică. Va fi o babilonie, pentru că foarte multe servicii nu vor putea fi raportate”, spune un medic. Deja sunt probleme cu softurile. Unii furnizori de servicii medicale nu au deloc  cititoarele de carduri, alții au prea puține. Se cer în continuare diverse adeverințe pe hârtie. Plus că autoritățile, în loc să gândească un sistem simplu, eficient, funcțional, mai degrabă „au încercat să găsească explicații pentru utilitatea lui, să găsească motivații pentru cheltuielile ce decurg din emitere și din folosirea softului pentru acest card”, așa cum observa președintele unei asociații județene a medicilor de familie. Și temerea majorității este că aceste carduri vor deveni mai degrabă mijloace de îngrădire a accesului la serviciile medicale.

Una dintre entitățile statului care ar trebui desființate de urgență, mă refer la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADNR), a comandat acum câțiva ani un studiu de fezabilitate pentru una din numeroasele autostrăzi de hârtie din România. A plătit vreo 2,5 milioane de euro, a pus studiul într-un fișet și a așteptat să expire. Acum, a comandat un alt studiu, pentru exact același lucru, dar la un preț mult mai mare: 6,5 milioane de euro. Probabil când va expira și ăsta, următorul va costa 10-12 milioane… De altfel, dacă adunăm numai costurile tuturor studiilor de fezabilitate inutile din ultimul deceniu, cred că obținem mai mult decât o tranșă de la FMI. Iar exemple mai sunt cu duiumul.

Iar dacă însumăm – evident, este imposibil, dar așa, ca exercițiu teoretic – toate lucrările publice supraevaluate, toate alocările de bani publici pe sisteme, echipamente ș.a.m.d. nefuncționale, toate cheltuielile absolut inutile, toți banii topiți pe aiurelile care au bântuit mințile diverșilor decidenți din administrația centrală și locală, toate sumele sifonate ajungem probabil la zeci sau sute de miliarde de euro. Și cu cât se fură mai mult din banii unei țări, cu atât fiscalitatea este mai apăsătoare. Și cu cât politicienii și clienții lor sunt mai bogați, cu atât restul cetățenilor sunt mai săraci.