Expres

Copleșită de incendii violente, Franța cere ajutorul Europei

 

Peste 3.000 de hectare de vegetaţie au ars luni, 19 membri ai echipajelor de intervenţie au fost răniţi, iar pompierii luptau şi marţi, a doua zi la rând, împotriva unor incendii de vegetaţie alimentate de rafale violente de vânt, în Corsica şi în sud-estul Franţei, stat care a cerut un ajutor european, relatează News.ro.
„Franţa a solicitat două avioane (de tip) Canadair în cadrul ajutorului european” pentru a pune capăt acestor incendii devastatoare de două zile, a declarat pentru AFP directorul general al Securităţii Civile, prefectul Jacques Witkowski. În total 19 avioane bombardiere cu apă, şi anume zece de tip Canadair, şapte de tip Tracker şi două de tip Dash – un avion bombardier cu apă de talie mare – şi peste 2.000 de pompieri sunt mobilizaţi în prezent pentru a stinge incendiile în Sud-Est.
În apropiere de Saint-Tropez, „la Croix-Valmer, focul este extrem de virulent şi dificil de stăpânit. Din cauza pădurii Conservatoire de pe litoral, sunt puţine mijloace de acces şi multe case în sector“, a declarat prefectul.
În total trei pompieri au fost uşor răniţi, iar 15 poliţişti, inclusiv 11 membri CRS, au fost uşor intoxicaţi cu fum în Corsica, potrivit unor surse din cadrul poliţiei şi de la prefecturi.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button