Coplata pentru serviciile medicale va fi introdusă din primul trimestru al anului viitor

Sistemul de coplată pentru servicii medicale va fi introdus în ianuarie 2011, a anunțat, ieri, la Guvern, ministrul Sănătății, Attila Cseke.
Strategia Națională de Raționalizare a Spitalelor 2010-2012, document elaborat de către ministerul de resort, prevede introducerea coplății modice direct la furnizorul de servicii medicale, pentru primul trimestru din 2011. Guvernul s-a angajat în negocierile cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană să introducă sistemul de coplată pentru servicii medicale, iar ponderea scutirilor de la obligația de a efectua plata să nu depășească un nivel de 40% dintre pacienți, conform înțelegerii cu cele două instituții.
În luna martie, Ministerul Sănătății anunța că a definitivat legislația privind introducerea mecanismului de coplată, prin tichetul moderator pentru sănătate, și că proiectul de lege va fi trimis Parlamentului, care va decide dacă actul poate fi aplicat de la 1 iulie 2010.
Proiectul privind coplata în sistemul medical a fost prezentat Guvernului de către conducerea Ministerului Sănătății la sfârșitul lunii aprilie, dar reprezentanții Ministerului Finanțelor au solicitat atunci, în ședința de guvern, ca documentul să fie refăcut, atenționând că o serie de prevederi din document pun în continuare presiune asupra bugetului.
Maxim 600 de lei/an, fiecare asigurat
Potrivit proiectului anunțat de minister, contribuția personală a cetățenilor prin tichetele pentru sănătate nu va depăși 600 lei pe an, astfel că pacienții vor plăti consultații, investigații, spitalizarea până la o sumă cumulată a bonurilor de 600 lei. Peste această sumă, consultațiile, analizele și spitalizările vor fi gratuite.
În medicina primară, coplata pentru consultațiile medicului de familie aferente serviciilor plătite separat va fi 5 lei, iar pentru vizitele la domiciliu în afara programului de lucru de 7 ore va fi 15 lei. Consultația la medicul specialist din ambulatoriu va fi plătită cu 10 lei, iar consultația la medicul specialist în afara programului de lucru va fi taxată cu 20 lei.
De asemenea, consultația efectuată de serviciul de ambulanță, doar în cazul când aceasta reprezintă solicitare de consultație la domiciliu, va presupune o taxă de 20 lei.
Scutiri pentru maxim 40% dintre pacienți
Guvernul s-a angajat în negocierile cu Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană să introducă sistemul de coplată pentru servicii medicale, iar ponderea scutirilor de la obligația de a efectua plata să nu depășească un nivel de 40% dintre pacienți, conform înțelegerii cu cele două instituții. „Vom introduce sistemul de coplată pentru serviciile medicale. Ponderea scutirilor de la obligația de a efectua aceste plăți nu va depăși 40%”, se arată în memorandumul de înțelegere cu FMI și CE. Acum o lună, în cercurile guvernamentale se estima că printre persoanele exceptate de la plată se vor regăsi pensionarii cu venituri sub 1.000 lei, veteranii de război, tinerii cu vârsta mai mică de 18 ani.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.






