Expres

Copil mușcat de față într-o creșă din Brașov

Copil mușcat de față într-o creșă din Brașov.
Un caz şocant s-a întâmplat la o creşă privată din municipiu. Un băieţel de nici doi ani a fost muşcat de faţă de un alt copil, de aceeaşi vârstă, într-un moment în care erau nesupravegheaţi. Părinţii copilului sunt revoltaţi că îngrijitoarele nici măcar nu i-au anunţat despre acest incident, deşi băieţelul avea răni pe faţă. Şi nici nu l-au dus la medic, cu toate că era un spital în apropiere.
Părinții au făcut plângeri la mai multe instituții și s-au adresat și reporterilor Pro TV.

Copiii nu erau supravegheați

Totul s-a petrecut după ce copiii au fost puşi la somn. În imaginile surprinse de camerele de supraveghere, la care au acces părinții, se vede cum un copil începe să îl muşte pe băieţelul de doi ani de mai multe ori, iar el nu se poate apăra, în timp ce în jur este zarvă.
În încăpere nu este niciun adult care să intervină. Într-un final, după două minute în care copilul este agresat, apar trei femei.
Cu toate că avea răni vizibile pe faţă, micuţul nu a fost dus la spital, deşi este chiar peste drum de grădiniţă, iar îngrijitoarele nici nu au anunţat părinţii.
„Iniţial credeam că a căzut pe scări, nu puteam să mă gândesc că a fost muşcat, dar când l-am luat în braţe am văzut că are muşcături specifice muşcăturii de om. «Ne pare rău, a fost o fracţiune de secundă». Dar într-o fracţiune de secundă nu poţi să faci 5-7 muşcături câte avea el”, a declarat Ştefan Malachi, tatăl copilului.
Într-un răspuns formulat la cererea Pro TV, conducerea grădiniţei spune că a demarat o anchetă internă pentru a verifica de ce copiii nu erau supravegheaţi în momentul incidentului care a durat aproximativ 2 minute şi 40 de secunde. „Totodată au fost demarate procedurile disciplinare pentru sancţionarea persoanelor care şi-au încălcat atribuţiile de serviciu”, a precizat conducerea unității.


Băieţelul este traumatizat

Părinţii copilului spun însă că băieţelul este extrem de afectat de cele întâmplate. L-au retras de la creşă şi urmează şedinţe de consiliere psihologică pentru a depaşi trauma suferită. „Tot ce este legat de somn este pentru el un pericol. Acum, recent, se trezeşte noaptea, începe să plângă, se ascunde în garderobă, nu ne lasă să îl luăm în braţe, să-l liniştim, ceea ce nu făcea până la incident”, a mai spus Ştefan Malachi.

Plângere penală

Părinţii au depus o plângere şi la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov, pentru loviri sau alte violenţe şi neglijenţă în serviciu. De asemenea, au sesizat şi Inspectoratul Şcolar şi Direcţia pentru Protecţia Copilului.
„Cazul a intrat în atenţia noastră. Copilul care a fost agresat beneficiază de servicii de specialitate psihologice”, a confirmat Julieta Aurelia Gîrbacea, director general DGASPC Braşov.
„S-a deplasat o colegă la faţa locului, a adus la inspectorat primele documente însemnând declaraţii din partea părinţilor şi a cadrelor didactice implicate”, a spus şi Valentin Bucur, purtător de cuvânt IŞJ Braşov.
.

Sursa foto: capturi video Pro TV


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare