Expres

Copiii români care locuiesc în străinătate nu mai au nevoie de declarație din partea părinților/tutorilor, pentru a ieși din ţară

 

Începând de astăzi, copiii români care îşi au domiciliul sau reşedinţa în străinătate pot ieşi din ţară fără a avea neveoie de declaraţie din partea părinţilor sau a tutorilor, potrivit unui comunicat remis de Poliţia de Frontieră Română.
Modificarea vine ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 169 din 30.09.2016 pentru modificarea și completarea Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

„Din punct de vedere al atribuțiilor Poliției de Frontieră, principala modificare este introducerea, la art. 30 din lege, a alineatului (61) care prevede că în cazul minorilor, cetățeni români cu domiciliul/reședința în străinătate, care se deplasează însoțiți în statul în care au domiciliul/reședința, nu mai este necesară prezentarea declarației părinților/tutorilor la ieșirea din România. Dovada domiciliului sau a reședinței în străintate se face cu documente oficiale care atesta acest fapt”, se menţionează într-un comunicat remis de Poliţia de Frontieră.
În schimb, minorii care locuiesc în România şi vor să iasă din ţară însoţiţi de unul dintre părinţi sau de alt însoţitor major vor avea în continuare nevoie de acord. „Respectivul acord este materializat într-o declarație care are forma și conținutul stabilite de lege”, potrivit comunicatului.

A doua modificare majoră pe care o vizează actul normativ este faptul că valabilitatea declarației pentru ieșirea din România a unui cetățean român minor poate fi de până la 3 ani, în condiţiile în care înainte trebuia să fie realizată declaraţie autentificată pentru fiecare ieşire din România (care trebuia să cuprindă statul sau statele de destinaţie, data plecării şi data sosirii din călătorie).

De asemenea, se elimină obligativitatea menționării scopului deplasării și a rutei din cuprinsul declarației notariale privind acordul părintelui pentru efectuarea călătoriei în străinătate de către minor, însoțit de o altă persoană. Mai multe informaţii găsiţi AICI


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button