Copii „disciplinați” de dirigintă într-un hotel din BRAȘOV. Două anchete au fost declanșate
O excursie organizată la Brașov cu absolvenți de clasa VIII-a după examenul de Evaluare Națională s-a transformat într-un coșmar. Mai mulți copii s-au plâns că au fost altoiți zdravăn de cea care este deja fosta lor dirigintă, după ce femeia a primit reproșuri din partea administrației hotelului și a altor turiști că elevii provoacă turbulențe nocturne. După incidentul din hotel, profesoara i-a trimis acasă mai repede pe elevi, la Botoșani, iar aceasta a rămas în Brașov. Potrivit jurnaliștilor de la Monitorul de Botoșani, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. De asemenea, Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Botoșani a solicitat conducerii Colegiului Naţional Mihai Eminescu”, din municipiu, să demareze o anchetă administrativă în acest caz.
„În urma informaţiilor apărute în spaţiul public conform cărora mai mulţi minori din judeţul Botoşani ar fi fost loviţi de către fosta lor profesoară, de la unitatea de învăţământ pe care aceştia au frecventat-o în anul şcolar 2020 – 2021, din municipiul Botoşani, în timp ce se aflau împreună, într-o excursie în judeţul Braşov, ne-am sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, a afirmat joi purtătorul de cuvânt al IPJ, Delia Nenişcu, potrivit Agerpres.
Inspectorul general al IŞJ, Daniel Botezatu, a declarat că la nivelul instituţiei au fost înregistrate trei sesizări din partea părinţilor cu privire la fapta cadrului didactic. De asemenea, el susţine că Inspectoratul nu a fost informat cu privire organizarea excursiei la finalul anului şcolar. „Dacă se va stabili că există adevăr în cele reclamate, este foarte clar că faptele sunt destul de grave”, a precizat Botezatu.
Excursia a început pe data de 25 iunie şi ar fi trebuit să se încheie pe 28 iunie. Părinţii copiilor au căzut de acord, împreună cu diriginta, ca în loc de un banchet să facă o excursie la Braşov. Unul dintre părinţi s-a ocupat de cazare, un altul de transport, iar diriginta Diana Damean, împreună cu o altă colegă, au mers ca însoţitoare, relatează Monitorul de Botoșani.
„A lovit-o de i-a dat sângele pe nas”
În urma unor reproșuri venite de la turiști și reprezentanții hotelului unde erau cazați, a doua seară profesoara ar fi ieșit pe hol și ar fi lovit mai mulți elevi.
„Băiatul meu era pe hol, cu alţi câţiva colegi. Nu spune nimeni că erau îngeraşi în pat. Dar nu aveau alcool, nu fumau, pur şi simplu se hârjoneau, se alergau, unii intrau în camere, alţii ieşeau. La un moment dat, doamna dirigintă a venit pe la spate şi i-a dat peste cap. Apoi a început să ţipe şi să lovească în care nimerea. Un alt băiat are vânătăi la coaste şi la un braţ”, a povestit mama unuia dintre copii, potrivit monitorulbt.ro.
„M-a sunat fata la ora şase dimineaţa, plângând, spunându-mi că doamna a pălmuit-o. Am întrebat-o ce a făcut şi mi-a spus că pe la ora 1 şi ceva noaptea era pe holul hotelului cu mai multe colege. O altă colegă a venit pe scări ţipând că a fost pălmuită de doamna dirigintă. Fata şi cu colega ei au fugit în cameră şi au încuiat uşa, dar mai lipsea o altă colegă, care plecase într-o altă cameră. A auzit bătând în uşă şi, crezând că e acea fată, a deschis uşa. Până să îşi dea seama cine e, a şi primit o palmă de la dirigintă şi a întrebat-o de ce nu dormea. După care a zgâlţâit-o, după care a trecut la cealaltă fată, i-a tras o palmă şi ei, de i-a dat sângele pe nas. De teamă, fata a urinat pe ea”, a povestit mama unei fetei.
În total, opt dintre cei 24 de elevi aflați în excursie au fost „disciplinați” astfel.
Ulterior, chiar în acea noapte, femeia i-a informat pe părinţi că excursia se termină mai repede cu o zi, fără a le oferi alte explicaţii. Deşi i-a trimis pe copii acasă profesoara a decis să rămână în Braşov, unde a venit ulterior şi soţul ei.
Profesoara: Incident scăpat de sub control din cauza neputinței
Profesoara acuzată de agresiuni a declarat că incidentul a fost scăpat de sub control din cauza neputinței sale de a îi stăpâni pe copii și că nu a fost însoțită de niciun alt părinte.
„La solicitarea părinţilor foştilor mei elevi am acceptat să îi însoţesc într-o excursie la Braşov, la finalul clasei a opta, în zilele în care eram în concediu. M-am bazat pe încredere, pe o relaţie deosebită pe care am avut-o cu aceşti elevi şi părinţii lor timp de patru ani. Ne-am dus să ne relaxăm. E drept, după un an de stat în casă, copiii şi-au dorit foarte mult să se distreze şi eu nu am înţeles această nevoie de eliberare şi de distracţie a lor. În urma unor reclamaţii a mai multor turişti din hotel şi a conducerii hotelului am fost nevoită să intervin. E drept, poate nu tocmai pedagogic, foarte indignată fiind de lipsa de reacţie a copiilor la rugăminţile mele din ziua anterioară. A fost un incident scăpat de sub control din cauza neputinţei mele de a stăpâni atâţia elevi puşi pe distracţie, mai ales că niciun părinte nu m-a însoţit, însă nu consider incidentul mai mult decât o ceartă între prieteni. Cu siguranţă, drept răsplată, pentru munca mea cu aceşti copii în patru ani şi pentru rezultate peste 9 la evaluare, voi primi recunoştinţă şi nu reproşuri”, a precizat profesorul Diana Damean, citată de Monitorul de Botoșani.
Părinţii recunosc că diriginta a făcut apel pe grupul de conversaţii pentru a fi însoţită şi de doi părinţi, însă fiecare a motivat că nu putea, fie din cauza serviciului, fie a unor alte obligaţii. Părinţii au mai spus că urmează să depună o plângere şi la poliţie.
Ce spune directorul școlii
Conducerea Colegiului Eminescu spune că va demara o anchetă, însă s-a delimitat de acţiunile profesorului, menţionând faptul că excursia nu a fost organizată cu ştiinţa reprezentanţilor unităţii de învăţământ.
„Deocamdată ne aflăm în perioada examenelor naţionale. Când această perioadă se va finaliza vom demara o anchetă internă la nivelul instituţiei de învăţământ. Vom avea discuţii cu părinţii şi elevii implicaţi, dar şi cu doamna profesoară. Deocamdată nu avem nicio plângere adresată unităţii de învăţământ”, a precizat profesorul Cristina Chiriac, directorul Colegiului Eminescu.
Credit foto: botosaneanul.ro
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.