Expres

Controale la restaurantele și barurile din cartierul Tractorul, Brașov / 13 unități funcționau fără a avea autorizație

Polițiștii locali au desfășurat controale la restaurantele și barurile din cartierul Tractorul, din municipiul Brașov, constatând că 13 unități funcționau fără a avea autorizație.

„În perioada 7-21 octombrie 2024, polițiștii locali din cadrul Biroului Protecția Mediului și Activități Comerciale au efectuat controale la agenții economici care desfășoară activități comerciale în domeniul alimentației publice (restaurante, baruri, cafenele, etc.) în zona Tractorul. Obiectul controalelor a constat în verificarea autorizației de funcționare.
Polițiștii locali au constatat că 13 agenți economici dintre cei 74 verificați (unități independente sau incluse în structurile de primire turistice) nu dețineau autorizație de funcționare. Aceștia au fost sancționați contravențional cu amendă, iar ca măsură complementară a fost dispusă suspendarea activităților comerciale desfășurate până la data autorizării, în conformitate cu prevederile O.G. nr. 99/2000(R) privind comercializarea produselor și serviciilor de piață”, a informat Poliția Locală Brașov.

De asemenea, șase operatori economici, care desfășurau alte activități decât cele autorizate, au fost sancționați contravențional pentru comercializarea de produse și servicii de piață, altele decât cele înscrise în acordul/autorizaţia de funcţionare.
Cuantumul celor 19 sancțiuni contravenționale aplicate cu ocazia controalelor efectuate în perioada de referință s-a ridicat la 6.000 lei.

„Punem în vedere agenților economici faptul că desfășurarea exercițiului comercial cu autorizație/acord de funcționare reprezintă obligație prevăzută de amintitul act normativ. Lipsa acestui document se sancționează cu amendă și suspendarea activității până la data autorizării, iar veniturile realizate ilicit în perioada dintre data suspendării activității comerciale și momentul constatării contravenției se confiscă și se fac venit la bugetul de stat”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Brașov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button