Expres

Constatare – Legea fondului funciar a fost aplicata in bataie de joc la Brasov

  • logomytex.png
 

In ultimele luni am relatat in repetate randuri faptul ca la Brasov legislatia fondului funciar se pare ca a fost aplicata in bataie de joc in numeroase localitati, fiind constatate grave nereguli si nerespectarea vadita a prevederilor legale. In aceasta situatie se afla localitatile Vulcan, Rasnov, Sambata, Homorod si Augustin, unde au fost eliberate titluri de proprietate duble pentru aceleasi suprafete.
La Bunesti o serie de terenuri au fost atribuite direct de catre fostul primar, fara consultarea Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar, iar la Racos, din motive doar de el stiute, actualul primar a refuzat luni in sir sa ridice documentele necesare punerii in posesie a celor indreptatiti. In schimb, la Beclean edilii au emis titluri de proprietate pentru suprafete de care nu se dispunea, caz identificat si la Sambata.
Pe de alta parte, intre comunele Ormenis si Augustin s-a iscat un adevarat razboi, care vizeaza recuperarea unor terenuri forestiere, pentru care, inexplicabil, ambele localitati detin drept de proprietate conform datelor de la Cartea Funciara.
Suprafetele implicate sunt de sute de hectare, fie terenuri agricole, fie forestiere, iar evidentele sunt atat de incurcate, incat autoritatile judetului sunt puse in fata unei munci care va dura luni in sir si care va presupune anularea unora dintre procedurile desfasurate pana acum, precum si numeroase tensiuni.

„Neregulile sunt foarte mari!”
Un ultim caz de genul celor sus-mentionate a fost semnalat de curand la Sinca Veche de catre membrii Comisiei judetene pentru aplicarea legislatiei fondului funciar Brasov, care au anuntat ca vor fi nevoiti sa anuleze 87 de titluri de proprietate eliberate pe raza acestei comune.
„Ca urmare a analizei si a verificarilor efectuate in comuna de comisie au fost identificate 87 de astfel de documente care nu se incadreaza in conditiile impuse de lege. Este vorba de 51 de titluri de proprietate care au fost emise fara a fi, insa, validate de comisia judeteana specializata, actele fiind eliberate doar in baza avizului forului local. Titlurile vizeaza o serie de suprafete forestiere care au fost acordate unor cetateni ce aveau dreptul legal a le prelua, dar fara a fi respectata procedura legala”, a explicat subprefectul Szakal Andras. Reprezentantii Prefecturii Brasov au identificat si 21 de titluri potrivit carora beneficiarii au primit suprafete mai mari decat li se cuvenea sau intr-un caz au fost emise noua titluri pentru un singur mostenitor, iar alte 10 titluri au fost eliberate unor cetateni care nici macar nu au depus cereri de punere in posesie.
„Neregulile sunt foarte mari si dateaza de mai bine de 14 ani de la aparitia legii. Am gasit suprafete alocate scolii generale din localitate, care nu a dispus de asemenea terenuri in trecut, sau pentru o firma despre care nimeni nu mai stie nimic. Asociatia Sportiva din Sinca a primit si ea niste loturi care au fost pur si simplu trecute cu pixul peste anexa validata de comisia judeteana”, a aprecizat subprefectul.

Dupa ce vor fi identificati, vinovatii vor suporta rigorile legii
Subprefectul Szakal Andras a mentionat ca nu stie cum vor putea fi identificati cei vinovati, avand in vedere ca au trecut atatia ani, dar i se pare ciudat ca nici reprezentantii Oficiului de Cadastru nu au sesizat aceste nereguli atunci cand au emis titlurile.
„Daca in cazul celor 51 de titluri care nu au fost validate de comisia judeteana, vom initia maine (respectiv azi – n.r.) procedura de anulare, pentru ca ulterior sa refacem traseul birocratic, cu restul situatia va fi mai dificila. Asta pentru ca deja cetatenii au preluat terenurile. Oricum, si acestea vor fi anulate, fiindca nu respecta cerintele legii. Dupa ce vom finaliza procedura si vom identifica vinovatii, urmeaza sa se ia masurile legale contra acestora”, a mai spus subprefectul.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Dan Gaspar

Administrator site, Descriere descriere

Articole asemănătoare

Back to top button
Adaugă-ne ca sursă preferată pe Google