CONSTATARE. Ca răspuns la o interpelare a deputatului Gheorghe Ialomițianu, / Ministerul Finanțelor spune că administrația județeană a direcționat ilegal banii pentru „Corn și lapte”

Deputatul democrat-liberal Gheorghe Ialomițianu a anunțat ieri, într-o conferință de presă, faptul că a primit răspuns la interpelarea parlamentară formulată pe adresa conducerii Ministerului Finanțelor în vederea efectuării unor demersuri pentru deblocarea derulării Programului „Cornul și laptele” la Brașov.
Ialomițianu a spus că, potrivit răspunsului primit, „se arată foarte clar faptul că din cele 52 milioane de lei aprobate pentru județul Brașov, peste 10 milioane lei erau destinate pentru Programul «Cornul și laptele» și 917.000 de lei pentru Programul «Miere de albine», dar aceste fonduri au fost utilizate în mod ilegal. În primul rând, banii au fost destinați de administrația județeană pentru plata obligațiilor din 2009, ceea ce este interzis pentru că banii erau pentru 2010. Apoi, au fost repartizate sume numai pentru 66 de zile pentru 2010, iar anul școlar are… 172 de zile. Mai mult decât atât, Programul «Mierea de albine» a fost omis de către cei din Consiliul Județean, iar banii au fost direcționați în altă zonă, tot în mod ilegal. Eu am transmis răspunsul la interpelare prefectului Brașovului, care are obligația să atace hotărârea Consiliului Județean de alocare a banilor, mai ales că Ministerul Finanțelor a catalogat-o ilegală. Consiliul Județean trebuie să-și plătească obligațiile față de furnizori!’’.
„Vom verifica și vom lua măsuri!”
Trebuie spus că în prezent beneficiază de produse lactate și de panificație doar elevii din mediul rural, precum și cei din două-trei localități urbane, dar parțial. În ceea ce-l privește, prefectul Ion Gonțea a spus că va solicita juriștilor instituției să verifice cele sesizate de parlamentarul PD-L, precum și concluziile Ministerului Finanțelor.
Prefectul a ținut să precizeze că a atras, în repetate rânduri, atenția conducerii CJ Brașov asupra faptului că încalcă legea în privința derulării Programului „Cornul și laptele”, dar că nu a fost luat în seamă: „Era clar faptul că, existând bani, nu era nici un motiv ca furnizarea produselor către copii să fie sistată. Ce vină au copiii și de ce trebuie pedepsiți pentru că unii au orgolii?! Vom verifica și vom lua măsuri”.
Președintele CJ Brașov, Aristotel Căncescu, a apreciat că este vorba despre un demers demagogic, „fiindcă persoanele care reclamă știu foarte bine că Brașovul a primit 52 de milioane de lei pentru activitatea de asistență socială și că acum avem un deficit de 100 de miliarde de lei vechi. Ce ar trebui să facem, să dăm oamenii afară de la Protecția Copilului, să nu mai plătim salarii și indemnizații?! Nu scrie nicăieri în lege că avem o cotă fixă pentru «Corn și lapte». Este un lucru fals! Noi am asigurat în mare parte acest program, fiindcă suntem conștienți că este nevoie de acest ajutor, mai ales în mediul rural. Banii au fost alocați legal, potrivit destinației și normelor în vigoare! Dar, facem ceea ce putem în limita posibilităților. Acest Guvern nu a dat bani la Brașov, dar are pretenții! În plus, ne mai este blocată și execuția bugetară!”.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




