Expres

Consiliere şi terapie gratuite pentru pacientele din Braşov cu limfedem

Consiliere şi terapie gratuite pentru pacientele din Braşov cu limfedem

Câte cinci braşovence cu cancer de sân diagnosticate cu limfedem în urma intervenţiei chirurgicale pot beneficia, în următoarele 12 luni, de un program în premieră la Brașov – „Consiliere şi Terapie pentru paciente diagnosticate cu Limfedem”. Iniţiativa aparţine Asociaţiei ALMA, care va derula pe întreg parcursul anului 2025 un program gratuit de consiliere şi terapie pentru acestea. Concret, programul însumează 12 grupuri terapeutice, unul în fiecare lună, fiecare grup fiind compus din câte 5 beneficiare şi este oferit gratuit cu sprijinul Fundaţiei Comunitare Braşov.
Şedinţele de consiliere şi terapie se desfăşoară în cadrul Spitalului Sf. Constantin, situat în Calea Bucureşti nr. 318. Pentru asta, este necesară înscrierea prin apel telefonic la numerele 0741 274 834, 0726 259 613 sau online : www.asociatia-alma.ro/limfedem
Limfedemul este o afecţiune cronică progresivă care are efect atât asupra sănătăţii fizice cât şi psihosociale. În cazul pacientelor cu cancer de sân, poate să apară oricând după tratamentele cu radioterapie sau intervenţia chirurgicală oncologică, iar odată instalat afectează pentru tot restul vieţii. Din păcate, în România, nu există terapii decontate sau programe de consiliere gratuite, iar costurile sunt greu de acoperit de către pacientele cu această afecţiune. Experienţa celor 3 ani de zile de când derulăm acest program în Bucureşti ne-a demonstrat cât de necesar este, iar faptul că, prin parcurgerea lui, pacientele dobândesc nu doar informaţii, ci şi deprinderi necesare auto-îngrijirii creşte considerabil calitatea vieţii lor”, a explicat Alina Botezatu, preşedinte Asociaţia ALMA.
Specializată fiind în recuperarea oncologică, ştiu că nivelul de conştientizare a limfedemului este foarte scăzut în România. Persoanele diagnosticate au mare nevoie de îndrumare şi susţinere în acest sens, iar persoanele cu risc de apariţie a acestei afecţiuni, au nevoie de sfaturi legate de stilul de viaţă pe care trebuie să îl adopte şi de terapii care să prevină apariţia lui”, a afirmat Daniela Prisacaru, coordonator medical al programului, fizioterapeut specializat în managementul limfedemului.
Binele pe care îl înfăptuim împreună la fiecare ediție a Cercului de Donatori nu se măsoară doar imediat. El are impact pe termen mai lung și ne dă încredere nouă, ca societate, că schimbarea se poate face. Este important să ne pese, iar cei care au nevoie de acest Bine, beneficiază de el nu doar de sărbători. Contribuția donatorilor este valoroasă pentru comunitate, pentru cei aflați în nevoie, iar rezultatele acestei schimbări vor conta și în viitor în viețile beneficiarilor.
În luna noiembrie a anului trecut, am organizat ediția a XII-a a Cercului de Donatori Brașov, unde am strâns 97 486 de lei pentru trei proiecte sociale. Unul dintre aceste proiecte este cel al Asociației ALMA, o inițiativă curajoasă, nouă pentru Brașov, dar atât de necesară, pentru care am strâns 23 287 de lei. Am cunoscut o echipă dedicată, care după ce pilotase proiectul în București, l-a dorit și pentru comunitatea noastră. Activitatea ALMA continuă să se dezvolte alături de partenerii locali de încredere și sperăm că această colaborare va avea succes și în viitor. Donatorii noștri au rezonat cu această cauză, au înțeles nevoia și au dorit să se implice. Le dorim succes în implementarea proiectului”,
a detaliat Iulia Teodora Florea, director executiv Fundaţia Comunitară Braşov.

Asociația ALMA este un ONG dedicat în egală măsură sprijinirii persoanelor cu afecțiuni grave (facilitarea gratuită de investigații, terapii de recuperare, intervenții chirurgicale și tratamente) și prevenţiei secundare a acestor afecțiuni prin campanii de screening şi sesiuni de informare medicală.
Despre Fundația Comunitară Brașov
Fundația Comunitară Brașov are misiunea de a crea punți între nevoile și resursele locale și de a acționa ca un catalizator pentru o comunitate mai unită, mai generoasă, mai solidară și rezilientă.
În activitatea de 10 ani, a finanțat și a mentorat 327 de proiecte comunitare și a acordat un buget de 6.411.427 de lei prin mobilizarea celor peste 130 de donatori corporate, a celor 17.500 de donatori individuali și a persoanelor resursă din comunitate.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button