Consecventa – Salariatii de la Nitramonia nu renunta la proteste

Angajatii de pe platforma Nitramonia sunt decisi sa nu renunte la proteste, liderii sindicali depunand ieri documentele pentru continuarea actiunii de pichetare a Oficiului Prefectural si saptamana viitoare. Salariatii protesteaza in acest fel de aproape doua saptamani, iar liderul Sindicatului Liber Nitramonia- Rompiro, Lucian Cupu, spune ca oamenii sunt din ce in ce mai nemultumiti, astfel ca, desi aprobarea era data pentru 80 de persoane, in fata Oficiului Prefectural erau 150.
Sindicalistii au scandat aproape neintrerupt lozinci, repertoriul de scandari fiind din ce in ce mai bogat, dar si din ce in ce mai dur: „Am pleca acasa/Foamea nu ne lasa”, „Forta de munca/Unde sa se duca”?; „Danu, te doare ceva?/De nu ne poti vizita”?, „Traienele, sef de tara, /Ce-ai promis tu asta vara,/Ca dai coruptii afara”, „Vom vota si cu Vadim/ Sa va traga-n tepi putin!” Supararea angajatilor este cu atat mai mare cu cat promisiunile ca isi vor vedea salariile restante de doua luni si se vor aloca fonduri pentru conservarea instalatiilor nu s-au materializat pana acum, iar intalnirea pe care liderii sindicali ar fi trebuit sa o aiba marti cu vicepremieul Gheorghe Pogea nu s-a mai produs. Lucian Cupu a precizat insa ca lunea viitoare vor avea intrevederi cu reprezentantii „patronului”, Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statutului (AVAS), dar si cu ministrul Economiei si Comertului, Codrut Seres, in a carui subordine se afla si patru companii din sectorul minier cu debite catre Nitramonia.
Liderii sindicali elaboreaza proiectul de acord social
In alta ordine de idei, AVAS a deschis marti documentele de precalificare ale celor doi interesati de companiile rezultate din divizarea societatii Nitramonia SA. Cei doi investitori, Nitrogenmuvek Ungaria si Agrosem Timisoara, au ramas in continuare in cursa, ofertele lor indeplinind conditiile de preselectie impuse de AVAS, desi in actionariatul celei din urma se sustine ca se afla un controversat om de afaceri, implicat in falimentarea unor societati preluate de la stat, deci nu ar mai avea voie sa participe la licitatii pentru privatizarea altora. Cele doua societati au termen pana in 12 decembrie sa prezinte oferte imbunatatite pentru preluarea pachetului majoritar de actiuni la cele trei societati desprinse din Nitramonia, urmand in 19-20 decembrie sa fie anuntat castigatorul. Lucian Cupu spune ca termenul se poate respecta, dat fiind faptul ca in AVAS a fost creata o comisie speciala pentru privatizarea platformei fagarasene.
Pana atunci, liderii sindicali lucreaza la elaborarea acordului social, prin care vor sa obtina „o protectie sociala reala” pentru angajati. „Vrem sa fim siguri ca in cazul in care privatizarea esueaza sau patronul are de gand sa mai faca disponibilizari, oamenii nu ajung pe drumuri, fara nici o protectie financiara. Mai mult, ne-am gandit sa includem deja sanctiunile, pentru ca in cazul in care clauzele contractuale sunt incalcate, sa nu mai pierdem timp in instanta decat pentru constatarea nerespectarii contractului”, a precizat Cupu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




