Expres

Conducerea AMEPIP și-a prezentat demisia

Conducerea AMEPIP și-a prezentat demisia

Conducerea Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), formată din președintele Mihai Precup (foto) și vicepreședinții Ciprian Hojda și Victor Moraru, și-a dat demisia „pentru a nu exista vreun risc cu privire la aprobarea cererii de plată numărul 3 din PNRR”, a anunțat azi, Guvernul României.
Cei trei și-au înaintat demisiile la Secretariatul General al Guvernului, urmând ca decizia să fie publicată în Monitorul Oficial.
Cei trei membri ai conducerii AMEPIP au luat această decizie atât pentru a menține relația de credibilitate între Guvernul României și instituțiile europene, cât și pentru a nu exista vreun risc cu privire la aprobarea cererii de plată numărul 3 din Planul Național de Redresare și Reziliență de către Comisia Europeană”, a transmis guvernul condus de Marcel Ciolacu.

După demisia în bloc, se va face un nou proces de selecție pentru alegerea și numirea unei noi conduceri.

Pentru a asigura continuitatea activității și funcționalitatea AMEPIP, ținând cont de perioada legală de preaviz și în condițiile organizării procesului de selecție pentru o nouă echipă managerială, conducerea interimară a instituției va fi asigurată de Ciprian Hojda”, se mai arată în comunicatul Executivului.

Guvernul a înființat AMEPIP acum exact un an, în iulie 2023, iar organigrama și salariile conducerii au fost modificate în decembrie 2023. Mai precis, salariile conducerii s-au mărit cu 10.000 de lei pe lună brut. Instituția are rolul de a stabili, aproba și monitoriza indicatorii-cheie de performanță pentru întreprinderile publice, dar face și evaluarea. Tot agenția poate da și sancțiuni. Numărul maxim de posturi este de 88.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
mihai
1 luna în urmă

Nu e deajuns! Aceasta agentie nu trebuie sa existe! E unul din cazurile in care Ciolacu e prea harnic…

Citeşte şi...
Close
Back to top button