Expres

Condiţii prin care călătorii pot fi despăgubiţi de companiile aeriene

Condiţii prin care călătorii pot fi despăgubiţi de companiile aeriene.

Regulamentul Uniunii Europene privind despăgubirea călătorilor prevede condițiile exacte în care aceștia își pot primi banii înapoi. Mai exact, călătorii pot fi despăgubiți de către companiile aeriene în cazul în care zborul lor a fost anulat, dacă au apărut modificări ale orarului de zbor sau dacă mai sunt întârzieri mai mari de două ore.

De asemenea, călătorii pot fi despăgubiți dacă zborul lor a fost anulat fără a se trimite o notificare cu cel puțin 14 zile înainte sau dacă a fost supra-rezervat și s-a refuzat îmbarcarea călătorului, potrivit ziare.com.

În ceea ce privește partea financiară, fiecare pasager are dreptul la o compensație care poate varia între 250 și 600 euro. La această sumă se adaugă rambursarea suplimentară a cheltuielilor, respectiv hrana, cazarea, dar și transportul pasagerilor în cazul în care zborul are o întârziere de peste două ore.

Legea mai prevede ca toate companiile aeriene să aibă obligația să ofere călătorilor afectați posibilitatea de a alege una dintre următoarele variante, respectiv rambursarea prețului biletului, reprogramarea zborului cu prima ocazie ori redirecționarea la o dată stabilită de călători, în funcție de locurile disponibile.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button