Expres

Condamnare record în România

 

Un bărbat din Suceava a fost condamnat la 225 de ani de închisoare, sentinţa fiind una definitivă după renunţarea acestuia la calea de atac. Întemniţat la Penitenciarul Iaşi, deţinutul va ispăşi pedeapsa maximă prevăzută de legea penală română, respectiv 30 de ani de închisoare.
„Instanţa ia act de manifestarea de voinţă a petentului condamnat Rusu Ovidiu, deţinut în Penitenciarul Iaşi, de renunţare la judecarea contestaţiei la executare. Obligă petentul condamnat să plătească statului suma de 250 de lei cheltuielile judiciare avansate în cauză”, au arătat magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi.
În primăvara acestui an, Ovidiu Rusu a fost condamnat de judecătorii din Suceava, care au admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava şi l-au pedepsit pe acesta pentru tăinuire la pedeapsa de trei ani de închisoare, dar au contopit pedepsele anterioare şi au aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de zece ani de închisoare, la care au adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 225 de ani, 272 de luni şi 1.395 de zile închisoare, respectiv 93 de ani, zece luni şi cinci zile de închisoare. La final, pedeapsa aplicată lui Rusu a fost de 30 de ani de închisoare, pedeapsa maximă admisă de legislaţia din România.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare