Concert extraordinar de colinde, astăzi, la Brașov
Concert extraordinar de colinde, astăzi, la Brașov
„Colindele au menirea, pe lângă slăvirea Lui Dumnezeu, de a ne curăţa sufleteşte şi a ne sfinţi. Sensibilitatea colindelor străbate învingătoare peste nepăsarea, egoismul şi indiferenţa, care au devenit model pentru lumea în care trăim”.
Astfel prefațează pr. dr. Ilie Daniel Colceriu concertul extraordinar de colinde, de astăzi, de la ora 17.00, din Biserica Sfinții Trei Ierarhi din Bartolomeu.
„Vă așteptăm cu drag, să ne bucurăm împreună de acest Concert Extraordinar de Colinde, susținut de Corala bărbătească Armonia din Constanța!”, spune părintele paroh, alături de pr. protopop Gelu Valentin Porumb, celălalt paroh al lăcașului de cult.
Corala bărbătească „Armonia” a fost înființată în anul 2001, la inițiativa arhid. Iulian Dumitru (care e și acum dirijor), în cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Tulcea.
Ansamblul are o vastă activitate muzicală, primind de-a lungul anilor invitații din țară și strănătate pentru participarea la slujbele oficiate de sărbători, dar și la concerte religioase, clasice și folclorice.
La diferite festivaluri și concursuri din țară și din străinătate au obținut medalii de aur și recunoaștere deplină. De asemenea, are o bogată discografie, materializată în CD-uri și DVD-uri.
În prezent, Corala „Armonia” este compusă din 30 de membri (clerici, studenţi și masteranzi ai Facultăţilor de Teologie și Arte ale Universității Ovidius). Repertoriul acesteia este foarte diversificat, fiind compus din piese religioase polifonice și monodice (psaltice), folclor românesc, colinde tradiţionale românesti şi străine, cât şi piese din repertoriul clasic universal.
Corala a concertat și anul trecut în Biserica Sf. Trei Ierarhi din Bartolomeu.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.