Expres

COLECTIV. UPDATE. O singură cadă pentru arşi

 

Dr. Cristian Nițescu, directorul medical al Spitalului de Arşi, a spus azi că într-o secție de ATI există contaminare bacteriană și, implicit, riscul de infecție.

„Plăgile se pot contamina. Nu mai există pielea proprie, nu mai există acea barieră care ține microbii la distanță și atunci există această contaminare. Ideea este că întotdeauna într-o secție de terapie intensivă a marelui ars există contaminare bacteriană și, implicit, infecție. De asta și în cărțile de specialitate a doua etapă a pacientului, cronologic vorbind, a pacientului mare ars este infecțioasă. (…) În spital nu există niciun risc mai mare de contaminare cu infecții decât în alte secții de ATI din țară. Pentru România, sunt cele mai bune condiții la ora actuală”, a susținut medicul într-o conferinţă de presă.

Acesta a mai spus că în Spitalul de Arși există o singură cadă în care sunt spălați pacienții cu arsuri, din cauza lipsei de spațiu. Medicul a precizat că aceasta este sterilizată de fiecare dată înainte de folosire.

Amintim că trei dintre răniţii în incendiul din clubul Colectiv care au murit la Spitalul de Arşi au făcut infecţii nosocomiale, s-a anunţat azi în conferinţa de presă. Declaraţia a fost dată de  doctorul Adrian Stănculea.

Jurnalistul Cătălin Tolontan arată că, după declaraţiile unui medic de la Spitalul de Arşi: „cei care au scăpat din foc au fost omorâți de bacteriile care infectează spitalele și nimeni dintre șefii sistemului sanitar n-a avut curajul să spună asta”. „La noi, toți bolnavii sunt spălați într-o singură cadă. Se dezinfectează cada, e adevărat, dar întrebați-i pe șefii spitalului dacă e suficient! Germenii selectați în spital sunt extrem de rezistenți“, a mai spus medicul în interviu.

Citiţi şi:

COLECTIV. UPDATE. Trei dintre răniţi au murit din cauza infecţiilor nosocomiale

COLECTIV. Tatăl unei victime: „Au fost condamnați la moarte din primele zile“

COLECTIV. LIVE TEXT. Ce spun medicii despre răniţii în incendiu!

COLECTIV. „Cei care au scăpat din foc au fost omorîți de bacteriile care infectează spitalele“


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button