Expres

COLECTIV. Unul dintre răniţi: „Am reuşit să îmi ţin respiraţia, m-am târât pe coate şi pe genunchi“

 

Mai mulţi răniţi în incendiul de la Colectiv au vorbit, în urmă cu puţin timp, într-o conferinţă de presă, la Spitalul Bagdasar Arseni din Capitală. Cei mai mulţi dintre aceştia le-au mulţumit medicilor pentru modul cum i-au îngrijit. De asemenea, le-au mulţumit celor care au ieşit în stradă, la proteste, în semn de solidaritate.

„Când  a izbucnit incendiul era o stare de haos gnereal, după câteva secunde a început un foc puternic, după o busculadă de care nu aş vrea să aibă parte nimeni. Eram exact la mijlocul scenei… Am văzut că focul ia amploare şi în pregatirea mea de 25 de ani de armată mi-am dat seama de pericol şi am căutat un mod de a-mi salva viaţa.  M-am lăsat jos. Le-am spus şi altora. Am încercat să le induc oamenilor o umbră de reacţie să reacţioneze pozitiv şi să se salveze cât mai mulţi. Am înţeles că au auzit mulţi. Cei mai nepregătiţi au început să tragă de cei din faţă, ca să se salveze pe ei. Eu, până înspre ieșire am reușit să îmi țin respirația cam un minut și jumătate, cu ochii închiși, m-am târât pe coate, așa cum am învățat în armată. Lucrul acesta mi-a salvat căile respiratorii. În momentul acesta cineva trăgea de piciorul meu stâng. Două persoane au reușit să ridice persoana de pe piciorul meu și pe mine și să ne ducă departe de acel loc“, a povestit Andrei Trifu, în vârstă de 44 de ani.

Întrebat despre cine crede că e vinovat de incendiu, a răspuns: „În primul rând, cei din conducerea clubului. Conducerea clubului trebuia să pună un minimum de măsuri de siguranță în caz de incendiu. Aceste măsuri trebuie să existe în orice loc. Trebuie să existe un stingător, un hidrant, lucruri pe care să le manevrăm când se întâmplă astfel de fenomene. Eu cred că adevărații vinovați vor fi până la urmă pedepsiți. Eu am venit aici să susțin acești oameni minunați care ne-au ajutat să trecem peste dureile fizice și psihologice. Avem aici echipe care se ocupă de noi pe parcursul zilei și chiar în timpul nopții, care au renunțat la familie ca să se ocupe de noi”.

Amintim că bilanţul morţilor a ajuns la 53.

Revenim cu amănunte

Citiţi şi:

COLECTIV. Bilanț crunt. 53 de morți

BRAȘOVEANUL Liviu Zaharescu, adus pentru odihna veșnică

COLECTIV. Au murit 50+1

BRAŞOVEANCA ucisă de incendiul din Colectiv a ajuns acasă


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare