Expres

COLECTIV. Unul dintre patroni: „Cred că nimic din ce aş putea spune nu va cuprinde toată durerea“

 

Unul dintre acţionarii clubului Colectiv, Alin Anastasescu, spune că îşi doreşte să ajute ca un alt Colectiv să nu se mai întâmple.

„Încă din noaptea tragediei îmi caut cuvintele să spun condoleanţe celor care au pierdut oameni dragi pe 30 octombrie, la Colectiv, şi regretul meu enorm pentru suferinţa tuturor. În continuare, cred că nimic din ce aş putea spune nu va cuprinde toată durerea”, spune Alin Anastasescu într-un mesaj dat publicităţii prin avocatul său. „Retrăind oră de oră acea noapte, îmi doresc cu disperare să ajut ca un alt Colectiv să nu se mai întâmple“, a mai spus Anastasescu, conform Mediafax.

Acum două zile, şi Costin Mincu a dat publicităţii un mesaj de condoleanţe.

„Sunt împietrit de durerea din mine și din jurul meu. Am pierdut colegi și prieteni dragi în noaptea care ne-a îndoliat pe toți. Alții se zbat la margine de viață, pe paturi de spitale. Sunt cu ei, cu toți, în gând în fiecare clipă de acum și până când voi închide ochii.

Am vrut să fac din Colectiv o poveste frumoasă, pentru că am crezut mereu în pasiunea mea cea mai mare: muzica. Povestea s-a sfârșit printr-un coșmar. O parte din mine a murit pe 30 octombrie la Colectiv. Aș vrea să pot șterge lacrimile de pe obrajii celor care i plâng pe cei care s-au dus. În schimb, nu pot decât să stau cu capul plecat în fața judecății. Regret enorm tot ce s-a întâmplat “.

Amintim că cei trei patroni ai clubului Colectiv, Alin Anastasescu, Paul Gancea şi Costin Mincu, au fost arestaţi preventiv, marţi.  Aceştia sunt acuzaţi de ucidere din culpă în cazul incendiului de la Colectiv.

Citiţi şi:

Tragedia din Colectiv. Mesajul unuia dintre patroni: „O parte din mine a murit pe 30 octombrie“


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button