Expres

COLECTIV. Una dintre victime, declarată post-mortem cetățean de onoare

 

Adrian Rugină, unul dintre tinerii de la Clubul Colectiv care a murit după ce a salvat alte persoane din flăcări, a fost declarat, post-mortem, cetățean de onoare al municipiului Piatra Neamț. Decizia a fost luată printr-o hotărâre adoptată de Consiliul Local, conform Agerpres.

De asemenea, la începutul lunii, preşedintele Klaus Iohannis a conferit post-mortem Ordinul Naţional „Pentru Merit” în grad de Cavaler lui Claudiu Petre şi lui Adrian Rugină, în semn de apreciere pentru curajul, altruismul şi dăruirea de care au dat dovadă în timpul tragicului eveniment.

Ultimele date arată că în spitalele din București erau internate, azi, 37 de persoane rănite în clubul Colectiv. Șase în stare critică, potrivit datelor centralizate la Ministerul Sănătății. Până în prezent, au fost externate 44 de persoane care au primit îngrijiri medicale în unitățile sanitare din țară.

Amintim că 60 de oameni au murit în urma incendiului.

Citiți și:

Eroii de la Colectiv, decorați de Johannis

Tragedia din Colectiv: Despre un toboşar mort: „Este unul dintre eroi! A vrut să ajute la salvarea altor vieți!”


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare