Expres

Colectiv. Medic: „Vă rog să aveţi încredere în noi! Vă rog, daţi-ne liniştea de a-i opera“

 

Ina Petrescu, medic primar în cadrul Secţiei de Chirurgie Plastică a Spitalului Universitar Bucureşti, are un mesaj legat de răniţii din Colectiv şi de personalul medical.

„Vorbele nu pot cuprinde amărăciunea pe care o simt. Am pierdut un om ieri. În aceste 7 zile în care l-am îngrijit alături de colegii mei, am sperat până în ultima clipă că va reuşi, deşi raţiunea îmi spunea că afecţiunile pe care le are sunt peste puterile-i. Dumnezeu să îi odihnească sufletul! Sunt cu gândul alături de familia îndoliată.

Am fost la spital astăzi, ca în toate zilele ce au trecut de o vinere încoace. Aş vrea să vă asigur că zi de zi luptăm pentru viaţă pacienţilor noştri şi că avem la îndemână materialele sanitare şi medicamentele necesare pentru tratamentul lor. Mi-e greu să cuprind într-un singur cuvânt cum a fost ultima săptămână: pentru ei şi pentru noi, deopotrivă. Dar ce pot spune e că noi, medicii chirurgi, anesteziştii, asistenţii medicali şi infirmierii Spitalului Universitar Bucureşti suntem dedicaţi unei cauze: aceea de a salva viaţă victimelor, de a le întoarce cu bine acasă, la familii şi prieteni. Ştim că viaţa şi sănătatea lor sunt de mii de ori mai preţioase decât tot ce am putea noi simţi.

Mulţumesc pentru gândurile bune, pentru ceaiul, cafeaua ori gustările pe care ni le-aţi oferit odată cu susţinerea voastră, în tot acest timp. Poate nu v-am spus, dar vorbele voastre ne-au dat putere, mai multă decât aţi putea crede.

De aceea, vă rog să aveţi în continuare încredere în noi. Facem tot, absolut tot ce pot face medicii pentru viaţa tinerilor din Colectiv, în acest sistem imperfect care îşi arată încă o dată faţa-i. Specialiştii veniţi din alte state, cu care ne-am consultat în aceste zile, au confirmat şi apreciat deciziile luate şi tratamentul pe care l-am aplicat. Le mulţumesc şi lor, impresionată fiind de solidaritatea şi altruismul de care au dat dovadă în aceste momente grele pentru noi.

Şi vă mai rog, daţi-ne liniştea de a-i opera, spală, îngriji, pansa, tapota şi masa pe tinerii aceştia. E liniştea de care avem nevoie pentru a putea continuă pe drumul pe care l-am luat de o săptămâna încoace- acela de a lupta pentru viaţă”, este o parte din mesajul medicului Ina Petrescu, conform Digi 24.

Amintim că bilanţul tragediei din Colectiv a ajuns, azi, la 46 de decese, după ce jurnalista Teodora Maftei a murit la clinica din Israel, unde a fost transferată..

Citiţi şi:

COLECTIV. Cargo, despre victime: „Nu cei de sus i-au omorât, ci lucrurile mici pe care le facem“

UPDATE COLECTIV. Al 46-lea deces: Teodora Maftei de la Pro TV


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare