Expres

Coaliția pentru Familie se războiește cu presa

 

Reprezentanţii Coaliţiei pentru Familie i-au scos pe reporterii Vice şi Mediafax din sala unde avea oc conferinţa de presă în care susţineau că presa nu le mediatizează suficient punctul de vedere cu privire la referendum. Doi jurnalişti, unul de la Vice şi unul de la Mediafax, au fost rugaţi să părăsească sala, apoi ameninţaţi cu sesizări la CNA şi cu chemarea Poliţiei. Asta în timp ce subiectul conferinţei de presă era: „Presa nu e implicată în dezbaterea pe referendum”, ba chiar obstrucționează. Cei dați afară s-au arătat deranjați de faptul că reprezentanții Coaliției i-au chemat ca să îi judece pe toți, făcând un proces de intenție colectiv presei. Ulterior, fără a face vreo referire la incident, CpF a remis următorul comunicat: „Inițiativa cetăţenească pentru revizuirea art. 48 alin. 1 din Constituţia României se confruntă zilele acestea cu  o tentativă gravă de excludere a ei din spaţiul media din întreaga ţară. Suntem sesizaţi în fiecare oră cu interzicerea accesului la mass media locală şi naţională. Emisiuni de radio şi de televiziune sunt programate şi apoi oprite în ultima clipă fără o motivare legală. În condițiile în care toate dispozițiile legale și constituționale prevăd dreptul românilor de a fi informați cu privire la obiectul real al acestui Referendum, avertizăm că politica de blocare a emisiunilor radio și T. V. care ar putea conduce la informarea reală a publicului se încadrează într-o practică nedemocratică și nu face decât să servească interesele acelora  care se opun Referendumului. Propaganda anti Referendum se revarsă pe majoritatea ecranelor și posturilor radio, fără nici cea mai mică încercare de echilibrare a opiniilor și mesajelor. De asemenea, punerea campaniei de informare pentru Referendum în rama unei campanii electorale, eliminând astfel din orice dezbatere publică sutele de organizații civice și pe reprezentanții lor care au inițiat și susținut acest demers, este profund injustă, îngrădind dreptul la liberă exprimare. Boicotarea campaniei de informare a publicului este practic îndreptată împotriva tuturor celor 18 milioane de cetățeni români cu drept de vot chemați la urne și constituie un grav atentat la adresa democrației și suveranității poporului român”.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare