Clienți ai unei companii din domeniul energiei s-au trezit cu semnătura falsificată pentru un serviciu contracost nedorit de ei
Clienți ai unei companii din domeniul energiei s-au trezit cu semnătura falsificată pentru un serviciu nedorit de ei. Este vorba despre clienți ai Enel. După ce au cerut lămuriri companiei, s-a dovedit că era vorba de contracte cu semnături false încheiate pe numele lor de către un agent, partener de vânzări al Enel. Facturile celor care au contestat serviciul au fost stornate și refăcute, iar serviciul a fost dezactivat. Compania spune că a sesizat parchetele competente și avertizează clienții să fie vigilenți când discută cu agenții care sună sau vin la ușă pentru a încheia noi contracte, să le ceară legitimația de serviciu și, dacă li se pare ceva suspect, să contacteze imediat compania, potrivit hotnews.ro.
„Referitor la solicitarea dumneavoastră, precizăm că circa 20 de clienți au transmis contestații scrise privind contracte de servicii cu valoare adăugată Asistență Gaz, intermediate de către un fost agent al unui partener de vânzări al companiei.
Compania nu tolerează niciun fel de practici netransparente față de clienți, astfel că facturile celor care au contestat serviciul au fost stornate și refăcute, iar serviciul a fost dezactivat. Conform cadrului legal și procedural aplicabil, au fost transmise sesizări către organele de cercetare competente pentru verificarea situațiilor semnalate”, au precizat, reprezentanții Enel Energie (devenită între timp PPC Energie).
Agenții au obligația de a se legitima, iar clienții pot verifica identitatea lor la numărul 021.9977, au adăugat ei. Potrivit articolului 322 din Codul penal, falsificarea unui înscris sub semnătură privată, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii unei consecinţe juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. Tentativa se pedepseşte.
„Enel Energie și Enel Energie Muntenia nu tolerează aceste practici și depun eforturi constante pentru îmbunătățirea calității serviciilor oferite clienților, inclusiv prin instruirea periodică a agenților door-to-door cu care lucrează”, au mai transmis reprezentanții companiei.
Aceștia au adăugat că Asistență Gaz este un serviciu destinat clienților rezidențiali care funcționează sub formă de abonament lunar pe care clienții îl pot plăti prin factura de gaz. În baza acestui abonament, clienții beneficiază de intervenții pentru defecțiuni urgente ale aparatelor consumatoare de gaz natural și de verificarea periodică, o dată la doi ani, a instalației de gaz de la locul de consum.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.