Expres

CJ Brașov: Lucrările de reabilitare și modernizare a DJ 102I Valea Doftanei – Brădet vor începe în acest an

Lucrările de reabilitare şi modernizare a drumului judeţean DJ 102I Valea Doftanei (judeţul Prahova) – Brădet (judeţul Braşov) vor începe în acest an, potrivit Consiliului Județean Brașov.
Astăzi, CJ Braşov a găzduit prima întâlnire de lucru din anul 2024 a factorilor de decizie cu atribuţii în supervizarea implementării contractului de proiectare şi execuţie a acestui obiectiv investiţional de importanţă strategică pentru judeţele Braşov şi Prahova.

Potrivit datelor furnizate de proiectant, suprafaţa necesară lucrărilor ce se vor executa pe porţiunea din DJ 102I aferentă judeţului Braşov depăşeşte 223.000 mp, iar suprafaţa ce va trebui scoasă din fondul forestier este de aproximativ 1,5 hectare.
Reabilitarea şi modernizarea DJ 102I înseamnă refacerea totală a 12,4 km aflaţi pe teritoriul administrativ al judeţului nostru şi a 13,2 km situaţi în judeţul vecin.

La şedinţa de progres au fost prezenţi oficiali reprezentând Compania Naţională de Investiţii „CNI” SA, antreprenorul Construcţii Erbaşu SA şi proiectantul Grafic Tends, alături de conducătorii administraţiilor publice judeţene şi locale impactate de acest proiect, respectiv Todorică-Constantin Şerban, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Virgil Popa, primarul Municipiului Săcele, şi Lucian Vileford Costea, primarul Comunei Valea Doftanei.

Participanţii au analizat stadiul realizării proiectului în ceea ce priveşte definitivarea coridorului de expropriere, obţinerea avizelor necesare de la ocoalele silvice şi Garda Forestieră pentru suprafeţele scoase din fondul forestier şi demersurile de avizare la Agenţia pentru Protecţia Mediului.

În acest context, proiectantul a comunicat că varianta finală a culoarului de expropriere pentru tronsonul de drum din judeţul Braşov a fost definitivată, incluzând şi suprafeţele de teren necesare pentru realizarea trotuarelor pe ambele părţi ale drumului din arealul localităţii Săcele.

„Astfel, solicitarea primarului din Săcele privind rezolvarea problemei trotuarelor, analizată în prealabil cu conducerea Consiliului Judeţean, a fost rezolvată, iar săptămâna viitoare proiectul va intra spre avizare la comisia de circulaţie din cadrul Primăriei Săcele”, se arată într-un comunicat al CJ Brașov.

Participanţii au discutat despre emiterea autorizaţiilor de construire atât pentru tronsonul de drum din Prahova, cât şi pentru cel din judeţul Braşov, care ar urma să se facă în perioada următoare, dar şi despre pregătirea organizării de şantier. În acest sens, reprezentantul firmei constructoare a comunicat că are nevoie de un teren în zona Săcele cu o suprafaţă de o jumătate de hectar, cu acces la electricitate, apă şi reţea de telefonie.

Primele lucrări ar urma să înceapă în primăvară

În urma discuţiilor, primele lucrări de construcţii ar putea începe în această primăvară, mai întâi pe acele tronsoane care nu fac obiectul procedurilor de expropriere.

„Urmărim îndeaproape parcursul proiectului «Reabilitare şi modernizare DJ 102I Valea Doftanei, judeţul Prahova – Brădet, judeţul Braşov», pe care CNI îl implementează în parteneriat cu administraţiile judeţene din Prahova şi Braşov. Având în vedere că procedurile de expropriere sunt în sarcina noastră, trebuie să obţinem avizul de mediu pentru culoarul de expropriere final, să aprobăm hotărârea de consiliu judeţean privind demararea procedurii de expropriere şi să predăm amplasamentul către CNI, în momentul în care vom avea culoarul expropriat. Mă bucur că am rezolvat problema ridicată de domnul primar din Săcele în ceea ce priveşte lipsa din proiectul iniţial a trotuarelor, rigolelor şi acceselor la proprietăţi, astfel că nu există niciun fel de impediment în implementarea obiectivului”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Todorică-Constantin Şerban.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
1 Comentariu
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Petre
3 luni în urmă

Abureli electorale.
PNL anunta inca de acum cativa ani ca cel tarziu in 2022 acest drum va fi gata. Suntem in 2024 si suntem tot la stadiu “se va face”

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare