CJ a preluat și Spitalul Clinic de Urgență

Spitalul Clinic de Urgență Brașov a fost transferat vineri din subordinea Ministerului Sănătății în administrarea Consiliului Județean, după o ședință în care reprezentanții unității medicale, cei ai Direcției de Sănătate Publică (DSP) și juriștii de la CJ au analizat toate aspectele acestei preluări.
Spitalul Județean este ultimul preluat în administrare de CJ, după ce, în cursul săptămânii trecute, DSP și administrația județeană au semnat și procesele-verbale de predare-primire pentru Spitalul de Psihiatrie și Neurologie, Spitalul de Pneumoftiziologie, Spitalul de Copii, Spitalul de Obstetrică și Ginecologie și Spitalul de Boli Infecțioase. Spitalul a fost preluat cu toate cele cinci imobile ale sale – sediul central, de pe Calea București, staționarele Tractorul, Astra, Dermato-Venerice și Mârzescu, iar CJ va lua, de acum, cele mai importante decizii în ceea ce privește structura de personal, transferul unor secții sau principale investiții în imobile. Scriptic, spitalul a fost transferat cu structura aprobată de Ministerul Sănătății, respectiv reducerea de la 1.055 la 921 de paturi, dar directorul medical al unității, Cătălin Mișarcă, a precizat că „structura aprobată de minister nu a fost pusă în practică”.
În această săptămână, DSP va încheia același tip de protocoale pentru transferul spitalelor din Săcele, Rupea, Făgăraș, Codlea și pentru unitatea de Boli Cronice de la Victoria.
(L.J.)
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




