Expres

Circa 200 de cazuri de Ebola, confirmate în Congo

 

Două sute de cazuri de febră hemoragică Ebola au fost confirmate în estul Republicii Democrate Congo începând din luna august, conform unui bilanţ anunţat de Ministerul Sănătăţii din această ţară, citat duminică de Xinhua, preluată de Agerpres. Potrivit celor mai recente statistici publicate de minister, dintre cele două sute de cazuri confirmate în Beni şi în zonele limitrofe din provincia Kivu de Nord, 117 persoane au decedat în urma contractării virusului, iar starea de sănătate a altor 61 s-a îmbunătăţit după ce au primit îngrijiri medicale. Totodată, Ministerul Sănătăţii a anunţat că doi agenţi din cadrul unităţii medicale de intervenţie rapidă a forţelor armate ale Republicii Democratice Congo (FARDC), care fuseseră desfăşuraţi în unele puncte de intrare în zone periculoase pentru a-i ajuta pe reprezentanţii autorităţilor sanitare, au decedat sâmbătă în urma unui atac al miliţiilor locale. În urma convocării unui comitet de urgenţă în luna septembrie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat că focarul nu constituie în prezent o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional, precizează Xinhua.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare