Circa 150 de dascăli din BRAȘOV protestează astăzi la Bucureşti
Dascălii, membri ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), ai Federației Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret” și Federaţiei Naţionale Sindicale Alma Mater încep protestele, astăzi, de Ziua Internaţională a Copilului, în Capitală, nemulţumiţi după ce negocierile privind salarizarea dintre sindicalişti şi Ministerul Muncii au eşuat. „Am propus o creştere salarială de 10% de la 1 ianuarie 2017 sau de 5% de la 1 august 2016 şi de încă 5% de la 1 ianuarie 2017. Propunerea Guvernului a fost pentru o corecţie de 5%. Acesta este lucrul care ne-a nemulţumit”, a declarat liderul FSLI, Simion Hăncescu, citat de Mediafax. Astfel, potrivit acestuia, astăzi, va avea loc în Capitală un marş de protest al cadrelor didactice, la care se vor alătura elevi şi părinţi. „Toate unităţile din ţară sunt pregătite să vină la Bucureşti pentru marşul de protest”, a adăugat şi Anton Hadăr, liderul Federaţiei Naţionale Sindicale Alma Mater. Sindicaliştii susţin că acţiunile de protest ar putut fi suspendate doar dacă Guvernul găsea o soluţie acceptabilă. Potrivit Ligiei Mara, lider FSLI Braşov, din judeţ vor pleca, astăzi, aproximativ 100 de persoane, cu două autocare sau, dacă unul nu va fi plin, „vor veni cu trenul”.
La rândul său, prof. Florin Dobrescu, președinte al Uniunii Județene „Spiru Haret” Brașov și al Departamentului pentru Învățământul Tehnic și de Transporturi, vicepreședinte al FSE „Spiru Haret” responsabil pentru relația cu Parlamentul, a precizat că se va deplasa în Capitală cu autocarul, cu un efectiv de 50 de salariaţi, membri ai sindicatelor „Gaudeamus” şi „Spiru Haret”. „Situaţia creată în urma publicării proiectului ordonanţei de urgenţă pentru modificarea şi completarea O.U.G. Nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, a generat multe nemulţumiri în rândul salariaţilor din sistemul de învăţământ, dar şi al celorlalţi actori implicaţi. În contextul în care în ultima perioadă au avut loc mai multe runde de negocieri cu reprezentanţii Guvernului , respectiv ai Ministerului Muncii şi ai sindicatelor, apreciem efortul depus de primii menţionaţi de a găsi soluţii. Ne declarăm însă nemulţumiţi faţă de propunerea făcută sâmbătă, respectiv o creştere salarială în învăţământ cu 5%, începând cu 1 ianuarie 2017, după ce anterior premierul a propus o creştere, în medie cu 10% , de la august 2017. Nu putem fi de acord nici cu cele două variante avansate luni la Ministerul Muncii, privind creşterile salariale din învăţământ, eşalonate până în anul 2018. Dorim ca ordonanţa propusă de Guvern să se aplice nediscriminatoriu, atât pentru învăţământ, sănătate şi alte sectoare începând cu 1 august 2016”, a declarat prof. Dobrescu.
El a precizat că, în conformitate cu calendarul comun al protestelor adoptat în 20.05.2016 de către Consiliul Naţional al Elevilor, Asociaţia Elevilor din Constanţa, Federaţia Naţională a Asociaţilor de Părinţilor din Învăţământul Preuniversitar, Federaţia Naţională Sindicală „Alma Mater”, FSE „Spiru Haret” şi FSLI, în zilele de 25 şi 27 mai 2016, în recreaţia mare au avut loc proteste întreaga ţară şi în numeroase unităţi de învăţământ din judeţul Braşov, sub genericul „Împreună pentru Educație”, acţiuni la care au participat cadre didactice, didactic auxiliare şi personalul nedidactic, precum şi elevi.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.