Expres

Cine mai primește rețetă compensată 90%, după ce au crescut pensiile

Cine mai primește rețetă compensată 90%, după ce au crescut pensiile

După cum se știe, de la 1 ianuarie 2024, pensiile au fost indexate și au crescut cu 13,8% (detalii aici). Astfel, cei care au venit din pensie care depășește 1.608 de lei ar fi rămas fără dreptul de a primi medicamente compensate cu 90%.
Din fericire, de la 1 ianuarie, s-a majorat și plafonul de venituri până la care pensionarii pot beneficia de procentajul de compensare menționat, nu doar de 50%. De această facilitate, vor beneficia persoanele cu venituri din pensii de până la 1.830 lei pe lună, față de 1.608 lei pe lună, cât era limita anterioară.
În primele nouă luni ale anului trecut, aproximativ 433.000 de persoane au beneficiat de peste două milioane de rețete compensate cu 90%, în cadrul acestui program social pentru pensionari, conform gds.ro.
Acum practic plafonul de compensare cu 90% a crescut, pentru că pensiile s-au indexat. Cât au crescut acestea, prin indexare, atât a crescut plafonul: 13,8%.
După indexarea de la 1 ianuarie 2024, cu 13,8%, punctul de pensie a ajuns de la 1.785 de lei la 2.031 de lei. Toți pensionarii primesc această indexare, mai puțin pensionarii speciali.
Pensia medie în luna decembrie a fost de 1.970 de lei, în creștere cu un leu. Astfel, în medie, pensia crește cu suma de 271 de lei și va ajunge la 2.241 de lei de la 1 ianuarie.
4.767.424 de pensionari erau înregistrați în decembrie 2023, în România, cu 1.581 persoane mai multe, comparativ cu luna precedentă, iar pensia medie a fost de 1.970 de lei, conform datelor centralizate de Casa Naţională de Pensii Publice (CNPP).


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
0 Comentarii
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare