Expres

Cine gestionează Aeroportul Brașov? Adrian Veștea face precizări

Cine gestionează Aeroportul Brașov? După cum v-am informat aici, Regia Autonomă „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav” (AIBG) va începe procedurile de valorificare a spaţiilor comerciale din cadrul terminalului Aeroportului Braşov.
„În prezent, conducerea administrației publice a judeţului Braşov continuă demersurile necesare pentru operaționalizarea Aeroportului Internaţional Braşov-Ghimbav, cu o atentie deosebită pe partea tehnică și pe certificările de specialitate. Pe lângă aspectele tehnice care trebuie puse la punct, sunt și cele legate de amenajarea și gestionarea spațiilor și a activităților de natură comercială care se realizează în cadrul aeroportului, acestea fiind în responsabilitatea Regiei Autonome Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav”, se arată într-un comunicat al Consiliului Județean Brașov, remis după ședința de plen de joi.

„După principii economice”

Cine gestionează Aeroportul Brașov? Consilierii județeni au aprobat joi hotărârea privind închirierea, prin licitaţie publică, de către Regia Autonomă „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav” a spaţiilor comerciale din incinta aeroportului. În funcţie de tipul de activitate comercială, spaţiile disponibile vor fi scoase la închiriere prin licitaţie sau concesionare prin procedură competitivă. Pentru determinarea valorii pe metru pătrat, valoare reper de la care se vor derula licitaţiile pentru spaţii, Regia Autonomă „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav” a comandat un raport de evaluare a pieţei imobiliare.
„Din punct de vedere financiar, activitatea aeroportului este gestionată după principii economice, în sensul că urmărim ca veniturile din activitatea economică nonaeronautică – spaţii comerciale, publicitate, parcare auto, să fie maximizate. În perimetrul aeroportului vom pune la dispoziţia agenţilor economici spaţii pentru desfăşurarea de activităţi comerciale care vor îmbunătăţi experienţa pasagerilor, cum ar fi restaurante, duty free, cafenele, rent-a-car, publicitate etc. Un principiu general este acela de parteneriat între aeroport şi agenţii economici. Conducerea aeroportului se va ocupa să aducă un număr cât mai mare de curse şi cât mai mulţi pasageri, urmând să obţină venituri proporţional cu numărul de pasageri ce tranzitează aeroportul”, a explicat Alexandru Anghel, directorul general al Regiei Autonome „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav”.

Mai mult concesiune decât licitație

El a menţionat că, pentru anumite tipuri de activităţi cum sunt cele bancare – ATM, de schimb valutar sau de închirieri auto, spaţiile destinate acestora vor fi închiriate prin licitaţie. Ca practică generală internaţională utilizată pe aeroporturile consacrate din întreaga lume, tipul de contract majoritar folosit pentru celelalte tipuri de activităţi este cel de concesionare, durata concesiunii urmând să rezulte din planul de afaceri. Etapele procedurii de selecţie a concesionarilor se vor desfăşura în perioada următoare, în concordanţă cu prevederile legii concesiunii, începând cu consultarea de piaţă a celor interesaţi. Procedura va fi una competitivă şi transparentă, iar etapele vor fi cele stabilite în conformitate cu Legea nr. 100/2016 privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, procedura devenind aplicabilă după publicarea prin mijloace electronice, prin intermediul SEAP, a anunţului de concesionare şi a documentelor concesiunii.
Lansarea procedurilor privind licitaţia de închiriere, respectiv de concesionare a spaţiilor se va realiza cu respectarea legislaţiei aplicabile şi va fi anunţată din timp în mijloacele de informare în masă locale şi centrale, pe site-urile Consiliului Judeţean Braşov şi Aeroportului Internaţional Braşov, precum şi pe paginile de Facebook ale celor două instituţii.

De la 500.000 de pasageri pe an în sus cresc și prețurile

Cine gestionează Aeroportul Brașov? Perioada de închiriere maximă este de 5 ani, iar chiria estimată este valabilă până la un trafic total înregistrat de 500.000 pasageri îmbarcaţi pentru 12 luni.

„Dorim ca redevenţa datorată către aeroport sa fie una variabilă, calculată ca procent din cifra de afaceri înregistrată pe aeroport de către operatorul economic. De exemplu, redevenţa poate fi corelată cu numărul de pasageri ce tranzitează aeroportul, vor fi stabilite praguri ale redevenţei raportate la nivelul de trafic, se pot încasa redevenţe diferenţiate, în funcţie de specificul activităţii desfăşurate – duty free, cafenea, restaurant etc. Scopul este acela de a avea un parteneriat corect cu operatorii economici, care să pună la dispoziţie serviciile solicitate la calitatea dorită de pasageri, să genereze venituri care să asigure profitabilitatea, dar şi să creeze venituri suplimentare pentru aeroport, direct proporţional cu traficul aerian. Maximizarea veniturilor din activităţile economice ne va ajuta să menţinem un nivel redus al tarifelor de pasageri către companiile aeriene, ce va avea ca rezultat deschiderea de noi destinaţii”.

Prețurile de pornire

  1. Chirie de piaţă – spaţii comerciale zonă publică restricţionată amplasate la parter şi etaj: 33 euro/mp (fără TVA),
  2. Chirie de piaţă – spaţii comerciale depozitare/spaţii anexe zonă publică şi zonă restricţionată amplasate la parter şi etaj: 17,5 euro/mp (fără TVA),
  3. Chirie de piaţă – spaţii depozitare/spaţii anexe zonă amplasate la subsol = 7 euro/mp (fără TVA),
  4. Chirie de piaţă – spaţii pentru echipamente tip ATM, automate cafea/veding = 130 euro/mp (fără TVA),
  5. Chirie de piaţă – terenuri = 0,9 euro/mp (fără TVA).
    Suplimentar faţă de această chirie se vor refactura către chiriaşi utilităţile, cota de impozit pe proprietate/taxa pe clădire, cota de asigurare, cheltuielile cu reparaţiile curente aferente spaţiilor închiriate.

CJ asigură transparența

Cine gestionează Aeroportul Brașov? Pe de altă parte, după ce a fost aprobată hotărârea, preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, a declarat că „gestionarea activităţilor în cadrul aeroportului sub toate aspectele este în responsabilitatea Regiei Autonome «Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav». Dorinţa noastră este ca procedurile care urmează să fie realizate, atât cele care ţin de angajarea personalului, cât şi cele privind atribuirea spaţiilor din cadrul terminalului, să fie aduse din timp la cunoştinţa tuturor celor interesaţi, să se realizeze într-un mod transparent, corect şi obiectiv, cu respectarea criteriilor şi cerinţelor stabilite de lege. Sunt convins că la nivelul Regiei vor fi luate măsurile necesare, astfel încât orice persoană fizică sau juridică interesată să participe la aceste proceduri să aibă deplin acces la toate informaţiile necesare”.
Aeroportul este cel mai important obiectiv de investiții al Consiliului Judeţean Braşov.


Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.

Google Ads Whatsapp Channel

Articole asemănătoare

0 0 voturi
Evaluarea articolului
Abonaţi-vă
Anunțați despre
3 Comentarii
Cel mai vechi
Cel mai nou Cele mai votate
Păreri in linie
Vezi toate comentariile
1 an în urmă

[…] Aeroportul Brașov va oferi și alte servicii. Trei proiecte aprobate în ultima ședință de plen a Consiliului Județean au avut în vedere Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav (AIBG): modificarea și completarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al Regiei Autonome „AIBG”, suplimentarea… Citeşte mai mult »

1 an în urmă

[…] ce a primit undă verde din partea Consiliului Județean (detalii aici), Regia Autonomă „Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav” RA va organiza în perioada […]

1 an în urmă

[…] Amintim că în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Braşov din 30 martie a fost aprobată hotărârea privind închirierea, prin licitație publică, de către R.A. „Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav” a […]

Back to top button
Creare Site Web Optimizare SEO Creare Site Prezentare