Cine a mai vizitat Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav
Cine a mai vizitat Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav (AIBG). În afară de Comisia interministerială care a verificat condițiile pentru certificarea Aeroportului Brașov ca internațional. Zeci de elevi de clasa a XI-a și a XII-a din Ţara Făgăraşului, care învaţă la Colegiul Național „Doamna Stanca” Făgăraș, Colegiul Național „Radu Negru” Făgăraș, Colegiul Tehnic „Dr. Alexandru Bărbat” Victoria, Liceul „Dr. Ioan Șenchea” Făgăraș, Liceul Teologic Ortodox „Sf. Constantin Brâncoveanu” Făgăraș și Liceul Teoretic „I.C. Drăgușanu” Victoria, însoţiţi de cadre didactice, au avut o întâlnire la Consiliul Judeţean Braşov cu vicepreşedintele instituţiei, Todorică Şerban, şi cu prefectul judeţului Braşov, Cătălin Văsii.
Întâlnirea a avut loc în cadrul proiectului „Liderii de mâine în Țara Făgărașului”, ediția a V-a, organizat de Asociaţia Femeilor de Afaceri şi a Femeilor Conducătoare de Întreprinderi Brașov (AFAFCI), care a inclus un modul special dedicat administraţiei publice.
Adolescenţii au aflat modul în care îşi desfăşoară activitatea cele două autorităţi, prerogativele pe care le exercită, modul în care colaborează cu celelalte instituţii publice şi administraţii locale, dar şi provocările din activitatea administrativă.
„Viitorul depinde de voi, mai ales că din rândurile voastre se vor alege viitorii lideri. În administraţie este loc pentru oameni noi, pentru tineri care să schimbe din interior sistemul şi mentalităţile. Vă aşteptăm alături de noi, să vă doriţi să lucraţi în administraţie, să vă implicaţi în viaţa comunităţilor în care trăiţi şi să schimbaţi în bine societatea românească”, a fost îndemnul transmis tinerilor de către vicepreşedintele CJ Todorică Şerban.
După evenimentul de la Consiliul Judeţean, tinerii au făcut o vizită la Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav și la Academia Forțelor Aeriene „Henri Coandă” din Brașov.
Sursa foto 1: Radio România Brașov FM
Foto 2-4: Consiliul Județean
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.