CIA a infiintat o retea secreta de inchisori in Europa de Est

CIA a infiintat, dupa atentatele de la 11 septembrie 2001, o retea secreta de inchisori pe teritoriul unor tari din estul Europei sau din alte zone, pentru ascunderea si interogarea unor membri importanti ai retelei Al-Qaida, afirma cotidianul The Washington Post. Aceste inchisori, denumite neconventional „black-sites” („locuri negre”), au fost gazduite, de-a lungul celor patru ani, de opt tari, printre care Thailanda, Afganistan si cateva „democratii” din estul Europei, precum si de inchisoarea Guantanamo Bay, din Cuba, unde exista un mic centru secret de detentie, sustin actuali sau fosti oficiali din cadrul seviciilor de informatii, precum si diplomati straini ai unor tari de pe trei continente.
Din motive de securitate, locatiile sunt cunoscute, in Statele Unite, numai de cativa oficiali, in timp ce in tarile gazda numai de presedinti si de cateva persoane din cadrul serviciilor de informatii.
In aceasta retea secreta de inchisori sunt detinuti peste 100 de suspecti de terorism, care ar fi torturati prin diverse metode. Unele surse sustin ca acest numar este incomplet, intrucant nu iau in considerare si persoanele arestate in Irak.
Daca CIA ar recunoaste oficial existenta inchisorilor secrete, Guvernul Statelor Unite ar putea fi dat in judecata, mai ales in alte tari, ceea ce ar spori riscul unei condamnari politice atat in plan intern, cat si in strainatate, explica experti citati de The Washington Post.
Acest material este proprietatea site-ului Mytex.ro si poate fi preluat pe site-ul dvs doar cu citarea sursei prin afisarea linkului catre articolul din site-ul mytex.




